Vila Melania se afla la poalele unei paduri seculare de brad si zada. De pe terasa vilei poate fi admirata panorama muntilor Bucegi ce se deschide intre Cota 1400 si Crucea Eroilor Neamului de pe masivul Caraiman.
Vila Melania ofera turistilor 8 camere duble cu pat matrimonial, mobilate de lux, cu mobila unicat, astfel ca fiecare camera are personalitatea ei.
Camerele au baie proprie cu cada sau dus, fiind dotate cu televizoare LCD conectate la cablu tv, baile fiind dotate ultramodern inclusiv cu uscator de par de perete. La dispozitia turistilor se afla o bucatarie moderna, complet utilata pentru regim self catering.
Alaturat bucatariei se gaserte un spatiu special amenajat cu frigidere, vitrina frigorifica pentru pastrarea alimentelor, fructelor si a bauturilor la rece. Sala de mese poate primi 24 de persoane care sa serveasca masa in acelasi timp.
Din sala de mese se iese pe terasa, dotata cu masute si scaune unde se poate servi micul dejun, o cafea sau un pahar cu bautura intr-un cadru intim si placut. La capatul terasei se afla un gratar barbeque complet dotat. La demisol se afla un spatiu generos alocat activitatilor distractive : biliard, tenis de masa, fotbal de masa, aparate fitness, sauna, bar, crama cu vinuri alese. Vila Melania este situata pe Valea Prahovei, in cartierul Piatra Arsa din Poiana Tapului, orasul Busteni, pe partea dreapta a Dn1 in sensul de mers spre Brasov. Vila Melania se afla la 126 km de Bucuresti, 3 km de Sinaia, 38 km de Brasov.