Teatrul Național și Opera Română din Timișoara

 

Timp de mai multe secole, Timișoara a fost – și este în continuare – cel mai important centru de cultură din partea de Vest a României, dar și unul dintre cele mai importante de pe teritoriul țării noastre. La sfârșitul secolului al XVIII-lea a avut loc o revoluție culturală în România, iar Timișoara a pus startul unor stagiuni de operă, primele fiind organizate de Bruno Walter și devenind, ulterior, celebre, cum ar fi „Trubadurul”, „Paiețe”, „Boema”, și multe altele.

Totuși, oficial, Opera Română din Timișoara a fost inaugurată în anul 1920, aceasta fiind condusă de către soprana Aca de Barbu, începând cu 1946. Astfel, la scurt timp după numirea în funcție, Teatrul Național și Opera Română din Timișoara a devenit un centru cultural de mare importanță nu doar pentru români, dar și pentru mulți din Europa. Opera Română a primit titlul de Operă Națională abia în anul 2004 pe data de 24 Septembrie, după sute de spectacole oferite publicului și după multe premii câștigate la nivel internațional.

Teatrul Național și Opera Română din Timișoara este găzduită de Palatul Culturii, o clădire ce a fost inaugurată în anul 1875, după 4 ani de construcții, iar proiectul îi aparține arhitecților Hermann Helmer și Ferdinand Fellner, aceștia fiind responsabili de ridicarea multor clădiri deosebite în multe capitale europene.

Teatrul Național și Opera Română se află în cadrul Palatului Culturii, pe strada Mărășești numărul 2, și oferă anual aproximativ 100 de spectacole, având disponibile 686 de locuri. Un lucru mai puțin știut este faptul că Palatul Culturii este, într-un fel, unic în lume, deoarece el găzduiește patru instituții de cultură: Opera Națională, Teatrul Național, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat.

Date de contact:

Adresă:                                  Str. Mărășești nr. 2, Cod: 300086, Timișoara, jud. Timiș                         

Nr. tel:                                    0256 433 020 // 0256 201 292

Coordonate GPS:                   45.7544222 // 21.2261665

Adresa web:                    www.ort.ro

Surse:                                     www.tntimisoara.com

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Teatrul Național și Opera Română din Timișoara

2 proprietati