Stațiunea Straja din Lupeni – județul Hunedoara

Stațiunea Straja se află la aproximativ 8 kilometri distanță de Lupeni, al 3-lea oraș ca mărime din Valea Jiului, aflat în partea de Vest a acestuia. Altitudinea maximă din stațiune este de 1445 metri și se află, din punct de vedere geografic, în mijlocul munților Vâlcan. Deși zona este atestată oficial de câteva sute de ani, Stațiunea Straja a luat naștere abia în anul 2002, după mai multe eforturi ale investitorilor privați.

Pe teritoriul stațiunii putem găsi 12 pârtii amenajate pentru schi, dintre care 5 dispun și de o nocturnă, care din păcate nu poate fi folosită în prezent, datorită regulilor impuse de pandemie. Întreaga zonă este deosebit de frumoasă, iar ea conține mai multe oportunități de petrecere a timpului liber. De exemplu, avem Schitul Straja – o biserică din lemn care trebuie vizitată de toți cei care ajung pe aceste meleaguri, Crucea Eroilor – un monument dedicat eroilor căzuți în cel de-al 2-lea Război Mondial, dar și un urs care există de mulți în zonă, devenind, în timp, mascota Stațiunii Straja. Straja este un punct superb din Munții Vâlcan, și deși putem să îl vizităm pe perioada verii, cele mai deosebite imagini le vom putea surprinde pe timpul iernii, când culmile pline de zăpadă ne trimit cu gândul într-un loc de poveste.

Localitatea Lupeni este străbătută de Drumul Național DN66A, iar dacă vii dinspre Petroșani sau Târgu Jiu va trebui să urmezi Drumul European E79, după care intri pe DN66A (la intersecția cu DN66), iar apoi faci stânga pe Strada Pomilor, din mijlocul orașului Lupeni. După mai puțin de 1 kilometru parcurs pe Strada Pomilor, faci stânga la capătul străzii la intersecția cu DJ664A, care te va duce la Stațiunea Straja.

În momentul de față, programul de funcționare al stațiunii este oarecum limitat, stațiunea fiind deschisă în fiecare zi, între orele 09:00 și 21:00.

Surse:                         www.skistraja.ro     

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Stațiunea Straja din Lupeni – județul Hunedoara

5 proprietati