Sinagoga din Cetate a fost construită undeva între anii 1863 și 1865 și a fost dezvoltată în stil eclectic, dar cu elemente ce aparțin stilului maur, de către arhitectul Ignatz Schumann. Clădirea a fost construită pentru a putea găzdui diverse evenimente importante din comunitatea evreiască, iar pe teritoriul ei putem găsi o orgă Wegenstein, un obiect vechi de aproape 200 de ani cu o valoare inestimabilă.
La intrarea în complexul sinagogii găsim un mesaj în limba maghiară, inscripționat pe o placă de marmură, care ne povestește despre momentul inaugurării sinagogii în anul 1868, unde a participat și împăratul Franz Iosef. În același an a fost marcat și momentul instituirii monarhiei austro-ungare pe teritoriul României, dar și cel în care evreii au dobândit drepturi depline în Imperiul Austro-Ungar. Din prisma celui de-al doilea război mondial, mulți dintre evreii care erau stabiliți în această zonă a Europei au plecat înapoi în Israel, iar din acest motiv sinagoga a fost închisă în anul 1985. Ca și comparație, în perioada interbelică erau peste 10.000 de evrei în Timișoara (unele documente atestă în jur de 13.000), iar în prezent sunt aproximativ 700. 16 ani mai târziu, în 2001, comunitatea de evrei din Timișoara a cedat sinagoga Societății Filarmonica, pe o perioadă de 50 de ani. Cu ajutorul acestei instituții, sinagoga a fost redeschisă în cursul anului 2005, iar ea găzduiește și în ziua de azi concerte și diferite evenimente pentru localnici.
Sinagoga din Cetate din Timișoara nu dispune de foarte multe informații privind orele de vizitare, dar putem atesta faptul că nu există o taxă percepută pentru cei curioși. Aceasta se află în centrul orașului, pe strada Mărășești la numărul 6, în apropierea mai multor obiective turistice de mare interes din Timișoara.
Date de contact:
Adresă: Str. Mărășești, nr. 6; Cartierul Cetate
Nr. tel: 0256 492 521
Coordonate GPS: 45.757145 // 21.227777
Surse: www.roturism-info.ro