Palatul Băncii Naționale din Arad – județul Arad

Palatul Băncii Naționale din Arad a fost ridicat între anii 1909 și 1910, iar de la bun început el a găzduit banca deținută de o companie de căi ferate, dar la scurt timp el a devenit sediul Băncii Naționale a României. Lucrurile nu s-au schimbat până în anul 2018, când Guvernul țării noastre a decis ca palatul să fie trecut în administrația Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, devenind, astfel, un monument istoric de valoare națională sau universală (monumentele istorice de valoare sunt împărțite în 2 grupe, grupa A având rangul cel mai înalt).

Palatul Băncii Naționale din Arad a fost proiectat de arhitectul Jozsef Hubert, un rezident al capitalei Ungariei din acea perioadă, Budapesta. Un aspect puțin știut este faptul că BNR (Banca Națională Română) a fost a 13-a bancă centrală din lume, ea fiind creată înainte celei din Statele Unite ale Americii sau celei din Japonia, două dintre cele mai mari economii din lume.

Clădirea deține o mulțime de elemente eclectice, iar partea centrală a acesteia a fost proiectată după modelul templelor din Grecia. Totuși, putem observa că există mai multe elemente arhitecturale prezente în decorarea clădirii, cum ar fi cele renascentiste, neoclasice dar și românești.

Palatul Băncii Naționale din Arad se află pe Bulevardul Revoluției numărul 72, în centrul istoric al orașului, acesta fiind un adevărat monument de valoare națională, dar care suferă, în prezent, din punct de vedere al deteriorării. Totuși, autoritățile locale au promis că vor accesa fonduri europene și vor începe cât de curând restaurarea acestei opere de artă, pentru a putea dezvolta turismul din Arad, dar și aspectul general al acestei zone istorice.

Date de contact:

Adresă:                                   Bulevardul Revoluției 72, Cod: 310025, Arad, jud. Arad

Nr. tel:                                    0257 250 740

Coordonate GPS:                  46.176414 // 21.318555

Surse:                                     stiripentrucopii.com // Ro.wikipedia.org

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Palatul Băncii Naționale din Arad – județul Arad

1 proprietati