Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Recea

Județul Mureș are pe teritoriul său foarte multe biserici comparativ cu alte județe din România, iar regiunea istorică Transilvania deține totodată unele dintre cele mai vechi lăcașe religioase din țară. Recea este un sat ce aparține din punct de vedere administrativ de comuna Ungheni și se află aproximativ la jumătatea distanței dintre localitățile Iernut și Târgu Mureș. Deși Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului a fost construită în mod oficial în anul 1991, ea a fost ridicată pe ruinele unei alte biserici de lemn mult mai vechi, probabil ce s-a aflat pe aceste meleaguri de peste 500 de ani.

În apropiere de mănăstire, în jurul satului Recea, au avut loc mai multe săpături arheologice, care au demonstrat că aici s-a aflat o civilizație foarte veche, care probabil datează de peste 100.000 de ani, încă din perioada paleolitică. În prezent, Recea este un sat foarte mic, în care media de vârstă este foarte mare, iar numărul total de locuitori nu depășește numărul 200. Cu toate acestea, localitatea reprezintă un prilej inedit pentru cei care doresc să se relaxeze într-o zonă deluroasă, foarte aproape de munții care domină peisajul central al țării noastre.

Întregul complex monahal găzduiește clădirea principală, care are două etaje, o casă de oaspeți care are două apartamente și o cameră de protocol, un portal cu foișor, o clădire unde găsim biblioteca, cabinetul medical, infirmeria, atelierul de croitorie și un muzeu, dar și o mică fermă unde sunt crescute diferite animale, legume și fructe.

Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului se află în partea de Sud a satului Recea, care la rândul său este aflat de-a lungul Drumului Național DN15. Lăcașul cult se află la aproximativ 14 kilometri distanță de Târgu Mureș (în partea de Vest a reședinței de județ) și la aproximativ 16 kilometri de Iernut, o localitate cunoscută din cauza lacului Iernut, un obiectiv turistic important din România.

Adresă:                                   Cod: 547609, Recea, jud. Mureș

Coordonate GPS:                   46.46348 // 24.42129

Surse:                                    www.biserici.org // amfostacolo.ro

Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Recea

0 proprietati
Ne pare rău, nu s-au găsit unități de cazare după criterile selectate. Alegeți alte criterii de căutare.