Lupoaica din Timișoara este un monument care se află în fața clădirii care găzduiește Opera și a fost oferit ca și cadou de către celebrul conducător italian Mussolini. Statuia a fost amplasată în locul curent în anul 1926, pe data de 23 Aprilie. Aceasta este o copie a statuii Lupa Capitolina, o operă de artă care datează încă din secolul al V-lea, unde, în prezent, se află în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma.
Totuși, în acea perioadă, din cauza dictatului de la Viena, Ungaria a primit Transilvania de Nord, iar Italia era un susținător al statului maghiar, ceea ce a dus la crearea unei tensiuni, ce a fost demonstrată prin nenumăratele revolte și proteste. Cu toate acestea, statuia a rezistat la testul timpul, iar autoritățile locale au decis să o ilumineze în anul 2012, pentru ca turiștii și localnicii să o poată admira în toată splendoarea sa, mai ales pe timpul nopții.
Chiar dacă avem o istorie mai puțin plăcută când vorbim despre Italia, mai ales din cauza alianței pe care aceștia au avut-o cu Ungaria, Lupoaica din Timișoara a rămas un adevărat simbol al orașului, dar și a întregii regiuni istorice a Banatului. Astfel de monumente sunt metode foarte bune de a putea păstra în istorie anumite evenimente și fapte care ne-au marcat și care merită să fie reamintite, an de an, cum ar fi revoluția din anul 1848.
Fiind înconjurată de clădiri vechi și impozante, deosebit de superbe, Lupoaica din Timișoara se găsește în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase centre istorice din România. Indiferent unde vei întoarce capul, dacă te afli în Piața Victoriei vei realiza imediat că fiecare clădire are propria ei poveste, deși multe dintre ele se află într-un stadiu de ruină. Cumva, astfel de imagini ne aduc aminte de lipsa de interes a autorităților, dar și de încărcătura istorică pe care aceste clădiri o au.
Date de contact:
Adresă: Piața Victoriei, Timișoara, jud. Timiș
Coordonate GPS: 45.7529672 // 21.2267405
Surse: ro.wikipedia.org