Festivalul de Artă Medievală din Sighișoara

Sighișoara este una dintre cele mai frumoase localități din România, unde găsim un număr impresionant de clădiri vechi, care se prezintă în condiții excelente din cauza investițiilor ce au fost atribuite pentru restaurări, de-a lungul anilor. Sighișoara este unul dintre puținele orașe din Europa care au întregul centru istoric inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

În luna iulie, întregul oraș istoric prinde viață datorită Festivalului de Artă Medievală care atrage un număr impresionant de oameni. Acesta are loc în ultima săptămână a lunii Iulie și este împărțit în mai multe secțiuni, așa cum urmează: de teatru, de muzică, de arte plastice, de expoziție, dans, de film, recital de poezie medievală, expoziție de carte, concerte, spectacole de animație stradală, cursuri de dans medieval, și multe altele.

În fiecare an, festivalul în cauză are o temă aparte: în 2018 fiind „Legende Medievale”, în 2019 „Misterul Medieval”, în 2020 el nu a avut loc din cauza pandemiei, iar pentru 2021 tema nu a fost actualizată până în prezent. Mai mult decât atât, evenimentul are loc pe o suprafață destul de mare a orașului, în Piața Cavalerilor, Piața Pelerinilor, Piața Trubadurilor, Piața Micilor Cavaleri, Tribuna Marilor Demnitari, Casa Cronicarilor, Turnul Fierarilor, Drumul Meșteșugarilor, Drumul Menestrelilor și Actorilor, Drumul Strămoșilor, Drumul Vrăjitoarelor, Drumul Condamnaților, Drumul Pelerinilor, Curtea Gurmanzilor, Tribunalul Cetății și Temnița Condamnaților.

Practic, într-un mod sau altul, întreaga localitate participă la festival, devenind astfel un loc vibrant, cu o atmosferă greu de egalat. Deși mai au loc în Europa festivaluri pe nișa medievală, nici unul dintre ele nu sunt organizate într-un oraș atât de deosebit precum Sighișoara. Iar cei care ajung pe meleagurile sale înțeleg exact de ce localitatea este recunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase de pe întregul continent.

Adresă:                                   Sighișoara, jud. Mureș

Coordonate GPS:                   46.22166 / 24.80809

Surse:                                     welcometoromania.ro

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera