Cetatea Aradului a fost ridicată undeva între anii 1762 și 1783, în perioada domniei Împărătesei Maria Tereza, după planurile arhitectului Ferdinand Philipp Harsch. Cetatea a fost amplasată pe o zonă oarecum insulară, fiind înconjurată aproape în totalitate de râul Mureș. Pe teritoriul acesta putem găsi mai multe obiective turistice, cum ar fi Biserica Franciscană din Cetatea Aradului, construită între anii 1750 și 1800, cetatea fiind dezvoltată, de fapt, în jurul lăcașului sfânt. Cu toate acestea, un lucru important de știut este faptul că există dovezi clare a unei așezări mult mai vechi. De exemplu, a fost descoperit că prima piatră de temelie a bisericii a fost pusă undeva la începutul anilor 1100, dar ea a fost reconstruită în totalitate la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Cetatea Aradului a fost avut mai multe întrebuințări de-a lungul secolelor, dar cea mai de seamă este aceea că până în 1918, timp de minimum 50 de ani, a fost una dintre cele mai mari închisori aflate pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar din acea perioadă. Horea, Cloșca și Crișan au fost doar câțiva dintre eroii români care au fost închiși aici.
Istoria acestei cetăți este de-a dreptul impresionantă și ne-ar trebui câteva zeci de pagini, poate chiar sute, să putem expune toate evenimentele care au avut loc pe teritoriul ei de-a lungul anilor. Cu toate acestea, după ce ea a fost cucerită de maghiar, ruși, austrieci, dar și de trupe franco-sârbe în anul 1918, ea a revenit în patrimoniul românesc, fiind lăsată, din păcate, în paragină, așa cum se întâmplă cu multe obiective turistice și zonele istorice și de cultură din țara noastră.
Cetatea Aradului este în prezent închisă și nu se știe când aceasta va fi redeschisă pentru public. Din păcate, nu există nici un plan făcut public de autorități care să ateste faptul că aceștia doresc reîntregirea structurii pentru a putea facilita vizita turiștilor. Este foarte ușor să ajungi la Cetatea Aradului, întregul complex fiind înconjurat de râul Mureș, iar zona este considerată a fi centrul istoric al vechiului oraș Arad.
Adresă: Cetatea Aradului, Arad, jud. Arad
Surse: primariaarad.ro