Reghin este una dintre primele localități din România care a fost populată aproape în totalitate de către sași, de aceea numele său a fost, acum câteva secole, „Reghinul Săsesc”. Orașul, aflat la 33 de kilometri în partea de Nord a reședinței de județ, a fost atestat din punct de vedere documentar în anul 1228, sub denumirea de „Regun”. Pe teritoriul ei se află mai multe obiective turistice reprezentate de clădiri vechi, cum ar fi Biserica Evanghelică din cadrul acestui articol, dar și câteva biserici romano catolice, biserici ortodoxe, muzee, parcuri, și multe altele.
Biserica Evanghelică din Reghin este un lăcaș religios ce a fost construit undeva în jurul anului 1330, acest lucru fiind demonstrat de o inscripție găsită pe unul dintre pereții acesteia. Acolo, textul în latină spune următoarele: „Anno Domini MCCCXXX construitur domus Marie tempore Nicolai plebani cum rebus magistri Thome patroni ecclesie”.
La fel precum multe alte biserici din Transilvania ce au fost construite la începutul secolului al XIII-lea și al XIV-lea, ele au suferit schimbări majore de-a lungul secolelor, în special din cauza popoarelor năvălitoare. La aproximativ 100 de ani de la inaugurarea sa, au fost adăugate navele laterale și zidurile care domină poarta principală. Anexa din spatele bisericii, denumită „Capela Sfântul Laurențiu”, a fost construită la sfârșitul secolului al XV-lea.
Datorită numărului mare de schimbări ce au avut loc de-a lungul anilor, putem observa mai multe stiluri arhitecturale ce au fost folosite, dar cel mai des găsit este fără îndoială stilul gotic. Totuși, biserica a suferit cel mai mult în anul 1708, când, în timpul răscoalei curuților, un incendiu a distrus edificiul religios aproape în totalitate. Aceasta a rămas practic în paragină, pentru cel puțin 70 de ani, până când localnicii și boierimea au decis restaurarea ei.
Biserica Evanghelică se află în cartierul Mihai Viteazul, pe strada Călărașilor, în apropiere de Piața Mică.
Adresă: Strada Călărașilor, Cod: 545300, Reghin, jud. Mureș
Nr. tel: 0265 511 025
Coordonate GPS: 46.77922 / 24.70540
Surse: www.evang.ro