Când călătorești ai întotdeauna de ales între opțiuni de transport de la o locație la alta. În funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție, costuri și locația în care vrei să ajungi, ai de ales între a călători cu o mașină sau cu transportul în comun. Iar dacă, de exemplu, locuiești în străinătate și vii în România, sunt slabe șanse să vrei să stai două zile la volan ca să vii direct cu mașina personală până la destinație. În cazuri ca cel de mai sus opțiunile se reduc la transport în comun sau mașini închiriate. Dar cum știi care e cea mai bună opțiune pentru tine? Ia în considerare următorii factori când îți faci alegerea.
Destinația
În funcție de unde vrei să ajungi, poate fi mai simplu să alegi să închiriezi o mașină sau să folosești transportul în comun. Ține cont de locație. Dacă mergi într-un oraș mare, care este cunoscut pentru un volum mare de trafic, poate fi mai simplu să iei trenul sau autobuzul. Ca să nu mai vorbim de faptul că eviți stresul de a căuta un loc de parcare. Pe de altă parte, dacă ai bagaj mult sau trebuie să ajungi într-un loc mai puțin accesibil, poate fi mai comod să închiriezi o mașină.
Timpul avut la dispoziție
Un factor foarte important de luat în considerare când încerci să te hotărăști dacă să închiriezi o mașină sau să folosești transportul în comun e timpul pe care îl ai la dispoziție. De cele mai multe ori mașina te poate duce mai repede la destinație decât un autobuz sau un tren care face și opriri de care tu nu ai nevoie. În schimb, cu mașina ai mai multă libertate de a te opri când vrei și unde vrei. Totodată, în mașină vei avea mai puțin spațiu de mișcare decât ai într-un mijloc de transport în comun.
Costul
Este foarte important să stabilești cât vrei să cheltui pe transport înainte să hotărăști ce opțiune să alegi. Dacă ești singur și fără bagaj mare, mai mult ca sigur îți va fi și mai ieftin și mai comod să folosești transportul în comun. În cazul în care sunteți mai multe persoane și aveți și copii sau bagaje multe, poate fi mai convenabil să închiriați o mașină și să împărțiți costurile la numărul de persoane.
Dacă, în final, ai hotărât să închiriezi o mașină, asigură-te că te folosești de internet pentru a compara prețul mașinii la diferite companii de închiriere. Atunci când faci căutările online pentru a găsi cele mai bune prețuri fă căutări cât mai clare, fără detalii nesemnificative. De exemplu, nu căuta „mașini de închiriat Cluj pentru românii din Italia”, caută mai degrabă „mașini de închiriat în Cluj”. Astfel, vei obține rezultate mai potrivite, dacă scopul tău este să închiriezi o mașină când ajungi în Cluj-Napoca. Ține minte că important este unde închiriezi mașina, nu de unde vii.