Ghid complet Delta Dunării: 5 activități de încercat
Ghid complet Delta Dunării: 5 activități de încercat

Când vine vorba de alegerea unei destinații de călătorie în România, opțiunile oscilează între stațiunile de pe litoral și cele montane. Delta Dunării este unul dintre cele mai frumoase și importante obiective turistice din țara noastră, făcând parte din patrimoniul UNESCO încă din 1991. Este o destinație autentică de vacanță, un loc unde te poți conecta cu natura, fauna și flora fiind impresionante, cu peste 5.000 de specii de animale și plante.

 Dacă ești un iubitor al naturii și îți dorești să petreci câteva zile de neuitat în Delta Dunării, ți-am pregătit un ghid complet care îți va fi de folos în aventura ta de explorator în „Amazonul Europei”, așa cum mai este numită. Iată câteva activități pe care să le încerci în călătoria ta:

 

1.    Descoperă Delta cu barca

Fie că e vorba despre plimbări cu caiacul, barca sau croaziere, o plimbare pe apele Dunării nu trebuie să lipsească de pe lista ta de activități. Există multe companii care oferă tururi pentru a descoperi frumusețile Deltei. Poți opta pentru tururile ghidate cu caiacul, o metodă ecologică și mai prietenoasă cu animalele din jur. În plus, este o experiență mai liniștită, care îți va permite să iei mai mult contact cu natura, să te bucuri de briza vântului și să simți mirosurile florilor de apă.

Poți alege însă și plimbări mai rapide cu barca cu motor, într-un grup mai numeros. De asemenea, croazierele sunt o opțiune excelentă pentru o cină liniștită sau dacă vrei să petreci noaptea pe apă, trăind o experiență cu totul unică.

 

2. Vizitează satele tradiționale pescărești

Există câteva sate tradiționale pescărești în Delta Dunării care atrag anual foarte mulți turiști prin frumusețea și autenticitatea lor. Părți din aceste sate au rămas conservate, iar locuitorii lor le duc poveștile mai departe.

Unul dintre aceste sate este Mila 23, accesibil doar cu barca. Turiștii sunt atrași de căsuțele tradiționale albastre, făcute din chirpici, cu acoperiș din stuf, și de posibilitatea de a pescui alături de localnicii experimentați.

Un alt sat unde te poți bucura de experiențe autentice este Sfântul Gheorghe. Acesta este ceva mai mare decât Mila 23, iar localnicii vor fi bucuroși să-ți arate obiectivele turistice importante și să-ți ofere cele mai bune sfaturi pentru o vacanță de neuitat. Ambele sate sunt renumite pentru preparatele delicioase din pește. Dacă ești iubitor al peștelui, aici poți gusta tot felul de preparate, de la ciorbe la pește prăjit. Deși aceste sate sunt mai greu accesibile, magia și tradiția lor, la care se adaugă mâncarea delicioasă, te vor convinge că merită efortul.

 

3.    Încearcă bucătăria specifică zonei

Nu ai cum să pleci din Delta Dunării fără să fi încercat rețetele autentice ale localnicilor – desigur, doar dacă nu îți place peștele, caz în care îți va fi destul de greu să găsești preparate pe gustul tău.

Locuitorii Deltei au fost foarte creativi și au adaptat rețetele românești cu carne, înlocuind-o cu pește. Astfel, preparatele lor includ borș de pește, chiftele din pește, rulade din pește, ardei umpluți cu pește, șnițele din pește și multe alte rețete care pun Delta Dunării pe lista destinațiilor de neratat pentru gurmanzi.

 

4.    Explorează plajele din apropiere

Delta Dunării are multe plaje superbe pe care ar trebui să le vizitezi. Acestea sunt diferite de plajele de pe litoralul românesc, fiind ferite de aglomerație, iar unele dintre ele sunt sălbatice. Cu siguranță vei reuși să te relaxezi și să te bucuri de sunetul valurilor.

Una dintre aceste plaje este Plaja Sfântul Gheorghe, care te va cuceri cu farmecul său. Este cea mai lungă plajă de pe litoralul românesc și este situată la 3 km de localitatea Sfântul Gheorghe.

O altă plajă impresionantă este Plaja Perișor. Ceea ce o face cu adevărat unică este sălbăticia sa. Aici vei găsi kilometri întregi de nisip, unde păsările și caii sălbatici poposesc. Accesul se face doar pe apă și nu există restaurante sau cazări în apropiere, așa că este important să fii bine pregătit pentru excursie.

 

5.    Pescuit și birdwatching

Aceste două activități pot fi îmbinate pentru a petrece o zi deosebită în Deltă. Dacă ești pasionat de păsări, nu uita să iei cu tine un binoclu pentru a nu rata speciile spectaculoase. În Deltă există 331 de specii de păsări, iar pe site-ul oficial al Deltei Dunării sunt afișate perioadele în care poți observa anumite specii.

Multe dintre cazările din zonă organizează activități speciale pentru turiști. De asemenea, pentru pasionații de pescuit există oferte care includ mai multe zile de pescuit, fie că ești amator sau profesionist.

 

Așadar, acestea sunt doar câteva dintre activitățile pe care le poți face în vacanța ta în Delta Dunării. Dacă te-am convins și vrei să petreci câteva zile aici, să te bucuri de toate lu lucrurile pe care le are de oferit „Amazonul Europei”, pe site-ul nostru găsești cazări potrivite nevoilor tale.


Află mai multe despre cum să te pregătești pentru o excursie în natură!