Clujul este unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România. Din acest motiv, acest oraș se bucură de atenție atât din partea turiștilor, cât și din partea afaceriștilor. Indiferent dacă vii în Cluj-Napoca în interes de afaceri sau doar într-o vacanță, trebuie să știi cum să îți alegi locul unde te vei caza. În cele ce urmează, te invit să descoperi câteva criterii de care ar trebui să ții cont atunci când faci alegerea unității de cazare.
Atunci când iei decizia să te cazezi la o pensiune în locul unui hotel, de cele mai multe ori, această decizie este bazată pe mai mulți factori, dintre care unul foarte important este intimitatea. O pensiune este mai mică, cu mai puțin personal și deci ai parte de un oarecare plus de intimitate față de un hotel mare unde sunt foarte mulți angajați.
Bugetul este și el un factor decisiv important, iar pensiunea câștigă și aici teren, în defavoarea hotelului. Spre exemplu, dacă abia ce ți-ai deschis o afacere și ai nevoie să călătorești în Cluj pentru a te întâlni cu parteneri sau potențiali clienți, vrei să te cazezi într-un loc care să fie potrivit nevoilor tale, dar bugetul limitat te poate împiedica să mergi la un hotel care să fie pe măsură. În acest caz, o pensiune 4 stele Cluj este opțiunea ideală, pentru că acolo vei avea condițiile de care ai nevoie, dar fără să plătești acea sumă exorbitantă care îți este cerută la un hotel din aceeași categorie.
Un alt criteriu important atunci când alegi locul în care urmează să te cazezi este și locația acestuia. Dacă ai treabă în centrul orașului, în mod evident vei vrea să te cazezi în apropiere de centru, nu în cartierele din oraș. Pe de altă parte, dacă ai de făcut mai multe deplasări în diferite puncte din oraș, s-ar putea să nu conteze atât de mult unde te cazezi.
Atunci când pleci într-o călătorie, și mai cu seamă într-o călătorie de afaceri, există anumite servicii de care ai nevoie, fie din preferință, fie din necesitate. Ține cont și de acestea atunci când alegi pensiunea la care te vei caza. Astfel, dacă trebuie să lucrezi, asigură-te că ai un spațiu de birou în cameră și o conexiune la internet. Dacă nu vrei să ieși din cameră pe parcursul întregii zile, ca să îți termini treaba, asigură-te că poți cere room service. În contrast, dacă vrei să guști din bucătăria locală, poți să optezi pentru o pensiune fără restaurant, ca să găsești propriile restaurante preferate la care vrei să mănânci.
Sursa foto: © Viacheslav Iacobchuk | Dreamstime.com