Sărbătorile de iarnă vin cu pași repezi, așa că dacă nu ești în căutare de cadouri și decorațiuni de Crăciun, grăbește-te! Dar acestea nu sunt singurele lucruri pe care le poți face în perioada următoare. Târgurile de Crăciun, serbările de iarnă și diferitele evenimente tematice sunt la tot pasul. Dacă vrei să faci o escapadă la Cluj, îți prezentăm câteva locuri pe care le-ai putea vizita pentru a simți spiritul Crăciunului la cote maxime!
Cu sosirea lunii decembrie, Clujul ia viață. Luminile de Crăciun din Piața Unirii înveselesc atât copii, cât și adulții și te fac să te simți ca în povești. După cum știm, târgurile de Crăciun se organizează în multe orașe din țară, dar cel din Cluj are un farmec aparte. Câteva dintre atracții sunt roata panoramică, căsuța Moșului, piesele de teatru de păpuși, caruselul și, desigur, bunătățile pe care participanții le pot gusta direct de la căsuțele din piață. Anul acesta se zvonește că se va organiza un târg și mai mare decât ce a fost până acum care pregătește mai multe surprize. În fiecare an se remarcă o atmosferă armonioasă și se simte bucuria și veselia oamenilor din jur.
Sursă foto: freepik.com
Wonderland Cluj Resort organizează în perioada sărbătorilor de iarnă diferite evenimente și activități pentru adulți și copii. Spre exemplu, în intervalul 30 nov. – 4 dec. 2022 se va organiza un sejur dedicat zilei Naționale a României unde clienții vor avea parte de diferite servicii de calitate și concerte, precum cel al lui Carmen Chindriș. Chiar în perioada Crăciunului va avea loc sejurul dedicat acestei sărbători și o petrecere cu muzică house, unde invitatul special va fi Dirty Nano. Desigur, și de Revelion s-au pregătit cu un sejur și un concert marca 3SUDEST.
Sursă foto: freepik.com
Știm cu toții că în perioada aceasta mulți artiști cunoscuți au turneu special de Crăciun prin toată țara. Cine vine la Cluj? Andra în data de 23 decembrie 2022 în Sala Polivalentă, iar în ziua următoare Ștefan Hrușcă la Casa de Cultură a Studenților. De neratat, nu-i așa? Pentru cei pasionați de muzică clasică, îndrăgita orchestră Johann Strauss Ensemble, condusă de Russell McGregor o să se afle pe data de 15 decembrie la Cinema Florin Piersic, și de asemenea Orchestra di Teatro D’opera Italiana, una dintre cele mai celebre orchestre din Europa care a fost aplaudată pe marile scene de operă și filarmonice din toată lumea. Așadar, avem de toate pentru toți!
Sursă foto: freepik.com
Lista mai poate continua pe parcurs. Ce e cert? Clujul trebuie să fie pe lista ta de orașe de vizitat în perioada sărbătorilor pentru a simți căldura cu care te întâmpină oamenii din cadrul diferitelor evenimente și activități. Site-ul nostru îți stă la dispoziție dacă ești în căutare de cazare pentru a putea bifa cât mai multe activități. Nu te-am convins? Avem un articol pentru tine în care îți prezentăm alte 3 motive pentru care să vii la Cluj. Așa că, haide cu familia și relaxează-te la diferite sejururi și concerte sau adună-ți toți prietenii pentru a vă distra în stil de sărbătoare la Cluj!