Statuia Soldatului Necunoscut din Târgu Mureș

Târgu Mureș este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, iar Piața Trandafirilor este un loc care este efectiv plin de clădiri vechi, impresionante, care veghează întregul oraș prin modul impozant prin care acestea se prezintă. În imediata apropiere de Piața Trandafirilor găsim obiective turistice precum Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Statuia lui Avram Iancu, Piața Teatrului, Catedrala Înălțarea Domnului, Palatul Culturii, Teatrul Național, Statuia Soldatului Necunoscut, și multe altele.

Statuia Soldatului Necunoscut este un monument istoric ce a fost ridicat în anul 1964, iar în mod popular el este știut ca și „Monumentul Ostașului Român”, fiind un adevărat punct de reper pentru locuitorii orașului Târgu Mureș. În toamna anului 1944, când cel de-al Doilea Război Mondial se află spre sfârșit, dar țara noastră încă era răvășită de implicările acestuia, primarul din acea perioadă, Emil Danea, a decis ridicarea celebrului monument, pentru a îi comemora pe toți cei care și-au pierdut viața pentru țara lor. Izsak Martin a fost sculptorul care a realizat monumentul declarat operă de artă, un rezident al orașului Târgu Mureș. Având o înălțime totală de peste 11 metri și fiind turnat în totalitate în bronz, monumentul înfățișează un soldat care ține deasupra capului un steag. În partea din față a monumentului găsim scris următorul text: „Glorie eternă ostașilor armatei române care şi-au jertfit viața pentru eliberarea patriei”.

Statuia Soldatului Necunoscut este locul în care de mai multe ori pe an locuitorii orașului se adună pentru a depune flori și coroane pentru cei care și-au pierdut viața pentru România, fie că vorbim de Ziua Armatei, Ziua Independenței, și așa mai departe.

Monumentul se află la doar câteva minute distanță de Palatul Culturii și în partea opusă a Pieței Trandafirilor, față de Catedrala Ortodoxă „Înălțarea Domnului”, între străzile George Enescu și Horea.

Adresă:                                   Piața Trandafirilor, între Strada George Enescu și Strada Horea

Coordonate GPS:                   46.54346 // 24.55919

Surse:                                     merg.in // obiective-turistice.ro // visit-mures.ro

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera