Stațiunea Sovata – județul Mureș

În valea râului Târnava Mică, pe de-o parte și cealaltă a acestuia, se află Sovata, un oraș ce a fost atestat documentar în anul 1602, deși este cunoscut faptul că el a fost locuit de foarte mult timp, probabil încă de când romanii ne conduceau țara acum cel puțin două milenii. În Stațiunea Sovata au avut loc exploatări de sare încă din antichitate, iar acest lucru este demonstrat de ruinele romane care pot fi găsite în apropierea micului oraș montan.

Deși localitatea este atestată oficial în anul 1602, există documente oficiale unde așezarea este menționată în anul 1578, când Cristofor Bathory, un voievod bogat al Transilvaniei – ce a trăit între anii 1530 și 1581 – a dat undă verde unei comunități de oameni în privința exploatării de sare. Deși, după cum am aflat, aici exista o comunitate de oameni încă de acum 500 de ani, Sovata nu a devenit o stațiune balneară până în anul 1850, moment în care a început o serie de investiții masive pentru a profita de așezarea superbă din județul Mureș.

Stațiunea Sovata găzduiește mai multe obiective turistice cu o istorie bogată, dar întreaga zonă care o înconjoară este de-a dreptul impresionantă. Lacul Ursu este unul dintre cele mai mari lacuri sărate din Europa și din lume, Muntele de sare care se află situat în partea inferioară a Lacului Verde și Lacului Roșu, Vila Bernady care e considerată o capodoperă arhitecturală, declarată monument istoric, Lacul Negru care a fost primul lac sărat format pe teritoriul Sovatei, biserici de lemn care te vor trimite înapoi în timp datorită modului în care acestea au fost prezervate, și multe, multe altele.

Stațiunea Sovata nu trebuie ratată de nimeni care ajunge în apropierea acestor meleaguri, și nu doar din cauza lacurilor sărate, cunoscute pentru modul în care pot trata diferite afecțiuni de sănătate. Aceasta oferă un prilej de petrecere a timpului liber pentru toate tipurile de oameni, atât pentru cei care doresc o viață de noapte bogată, dar și pentru cei care doresc să exploreze și să admire clădirile istorice.

Sovata se află la aproximativ 55 de kilometri distanță de Târgu Mureș, situat în partea de Est a județului. Este destul de ușor să ajungi aici, tot ce trebuie să faci este să urmezi cursul Drumului Județean DJ135 din reședința județului până la destinație. În plus, aceste două localități sunt legate foarte bine dacă dorești să folosești mijloace de transport în comun.

Adresă:                                   Sovata, jud. Mureș

Coordonate GPS:                   46.59320 / 25.07065

Surse:                                     statiunibalneo.ro

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Stațiunea Sovata – județul Mureș

2 proprietati