Indiferent de sezonul pe care îl alegem să mergem în vacanță, multe zone de munte sunt perfecte pentru turiști atât iarna, cât și vara. Dar, așa cum bine știm, zonele muntoase sunt vizitate cel mai mult pe perioada iernii, în special datorită sporturilor de iarnă pe care mulți dintre noi le practică, adeseori.
Păltiniș este una dintre cele mai vizitate și cunoscute pârtii din România, iar acest lucru este demonstrat de numărul mare de turiști care vin aici an de an. Conform mai multor documente, Păltiniș este cea mai veche stațiune din România și, totodată, și cea care se află la cea mai înaltă altitudine. Din cauza aceasta, și nu numai, multe pensiuni și locuri de petrecere a timpului liber au fost declarate monumente istorice, iar printre cele mai cunoscute le reamintim pe următoarele: Casa Turiștilor, Casa Medicilor şi Sala Monaco.
Există mai multe pârtii de schi care pot facilita toți turiștii, indiferent de nivelul la care aceștia se află. Sunt pârtii destinate exclusiv pentru profesioniști, dar și unele cu o înclinație mult mai mică, ideale pentru copii și începători. Totodată, poți alege să urci și/ sau să cobori cu telescaunul, care dispune de un preț cât se poate de atractiv. De exemplu, dacă vrei liber pe întreaga zi, atât pentru coborâre, cât și pentru urcare, el costa 100 RON de persoană (se adaugă o garanție de 10 RON). În schimb, dacă vrei să cumperi un bilet doar pentru o singură urcare, acesta costă 15 RON, iar pentru o singură urcare și o singură coborâre el costă 20 RON.
Stațiunea Păltiniș se află la doar 32 de kilometri distanță de Sibiu, de-a lungul Drumul Județean DJ106A. Dj106A poate fi urmată chiar din centrul Sibiului până la destinație, iar acesta este drumul pe care noi îl recomandăm, chiar dacă traseul poate fi un pic mai lung decât altele.
Date de contact:
Adresă: DJ106A, Sud Vest de Sibiu, Păltiniș
Coordonate GPS: 45.65500 // 23.93043
Surse: turism.sibiu.ro