În partea de Nord a Munților Pădurea Craiului găsim Peștera Vântului, cea mai mare de pe întregul teritoriu românesc. Ea are o lungime de totală de 47 de kilometri și a fost descoperită de Bagameri Bela în anul 1957. Cu siguranță ea nu s-a așteptat la ceea ce a urmat, deoarece în primul an au fost explorați doar 500 de metri, iar în doar 10 ani, cercetătorii români au reușit să creeze o hartă a peste 15 kilometri din peșteră.
În anul 1972, TVR a eliberat un documentar despre Peștera Vântului care a fost televizat 8 zile la rând, iar doar 6 ani mai târziu a ieșit un album creat de Dan Coman și Valentin Crăciun, care prezintă imagini incredibile din peșteră. Varietatea de specii de animale și insecte este imensă, putând găsi o mulțime de specii de melci, miriapode, păianjeni, dar și colonii de lilieci.
Am spus cum în 1967 s-au explorat 15 kilometri din peșteră, dar după aceasta progresul a scăzut considerabil datorită regimului comunist. Cu toate acestea, odată cu venirea anului 1989, lungimea totală descoperită era de peste 40 de kilometri, iar în anul 2000 lungimea totală explorată era de peste 47 de kilometri.
La intrarea în peșteră se formează în mod continuu un curent de aer, lucru cauzat de lungimea enormă pe care o are aceasta, iar de aici își are originea numele. Peștera Vântului din Șuncuiuș este un loc ideal pentru cei cu o fire curioasă și care iubesc necunoscutului, deoarece asta oferă aceste meleaguri, o atmosferă de vis, aproape mistică.
Peștera Vântului se află la mai puțin de 2 kilometri de localitatea Șuncuiuș, iar aceasta din urmă este situată la 50 de kilometri de Oradea, legate de E60 și Drumul Județean DJ1080, și la 100 de kilometri de Cluj, legate de același E60 și DJ1080.
Date de contact:
Adresă: Șuncuiuș
Nr. tel: 0264 597 634
Surse: www.pesteravantului.ro