Peștera Vadu Crișului din județul Bihor este un obiectiv turistic din România care a fost descoperit în anul 1903 de către Karl Handt și Veress Istvan. La vremea respectivă, aceștia au adunat mai multe dovezi și au bănuit de ceva timp că există o încăpere extrem de mare. Ei au angajat pe cineva care a pus dinamită pe un versant și, la scurt timp după, au rămas uimiți de ceea ce au descoperit.
Din punct de vedere geologic, peștera este formată din calcare cretacice și are o lungime de 1.510 metri (1,5 kilometri), cu o înălțime care depășește, pe alocuri, 300 de metri. Peștera Vadu Crișului este cea mai studiată peșteră din România și deține o colecție impresionantă de specii ce aparțin faunei cavernicole.
Peștera Vadu Crișului este împărțită în două regiuni sau galerii: Raiul și Iadul, iar amândouă sunt străbătute de un mic izvor, și anume Izvorul Bătrânului. Legenda din popor ne spune că cei care se gândesc la o fată și vor bea apă din izvor cu palma, acea persoană va ajunge să se îndrăgostească de tine. Peștera a fost modernizată din punct de vedere tehnologic de mai bine de 50 de ani, când au fost adăugate diverse instalații electrice. Din aceste cauze, dar nu numai, peștera este cea mai vizitată de la noi din țară de către străini.
Se poate ajunge cu ușurință la celebra peșteră, deoarece stația de tren (Halta Peștera) din comună se află în imediata apropiere, iar ruta cea mai folosită de a ajunge aici este cea dintre Cluj Napoca și Oradea.
Programul de vizită are loc între orele 9 și 17, de Marți până Duminică, în timp ce Lunea situl este închis pentru public. Prețul unui bilet pentru adulți este de doar 5 RON, în timp ce copiii, elevii, studenții și pensionarii plătesc 3 RON.
Aici se poate ajunge urmand traseele:
1) Cluj Napoca – Huedin – Negreni - Vadu Crisului
2) Oradea- Alesd - Vadu Crisului
Adresă: Vadu Crișului, Cod: 417615
Nr. tel: 0744 512 926
Surse: www.bihorinimagini.ro