Muzeul Municipal din Mediaș a fost inaugurat în anul 1950, când avea în componența sa doar o singură colecție numită „Prima Jumătate a Secolului al XIX-lea”. Dar, de-a lungul timpului, acesta a primit donații și a achiziționat colecții care au dus muzeul la noi culmi, cu ajutorul unor exemple de colecții arheologice, istorice, populare, și multe altele.
În prezent, există câteva zeci de expoziții temporare, dar și unele permanente care fac parte din Secția de Etnografie – Artă, Secția de Istorie – Arheologie și cea de Științe ale Naturii. Recent a fost adăugată o secție numită „Sm@rt - Expo”, unde sunt expuse, în principal, descoperiri arheologice de pe teritoriul Mediașului. De exemplu, în anul 1973 a fost descoperit un mormânt care datează încă din Epoca Timpurie a Bronzului, iar osemintele ne demonstrează poziția chircită și ritualul pe care civilizația de atunci îl efectua. Este crezut că în acea perioadă oamenii credeau în reîncarnare, iar fiecare detaliu legat de înmormântare era un proces pentru ca persoana decedată să poată fi reîncarnată.
Programul de vizitare se schimbă de două ori pe an în Muzeul Municipal. Între 1 Septembrie și 31 Mai acesta este deschis de Luni până Vineri, între orele 09:00 și 17:00, în timp ce Sâmbăta și Duminica este închis. De pe 1 Iulie până pe 31 August muzeul este deschis de Marți până Duminică, Lunea fiind închis. În această perioadă, el este deschis de Marți până Vineri între orele 09:00 și 17:00, iar Sâmbăta și Duminica între 10:00 și 14:00. Se percepe o taxă de intrare de 4 RON pentru adulți și de 2 RON pentru copii, studenți și pensionari. Persoanele cu handicap și copiii instituționalizați profită de intrare gratuită. În plus, este bine de știut că anumite expoziții particulare pot avea un preț special și se percepe o taxă de 7 RON pentru fotografiat și de 12 RON pentru filmat.
Adresă: Strada Mihai Viteazul 46, Mediaș
Coordonate GPS: 46.16933 // 24.35535
Surse: www.sibiu-turism.ro // muzeulmedias.wordpress.com