Mănăstirea Sucevița se află în localitatea cu același nume, Sucevița, la 18 kilometri de localitatea Rădăuți din județul Suceava. Aceasta este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Mănăstirea este așezată pe valea râului Sucevița, între dealuri, iar aceasta consistă într-o biserică din lemn și o schivnicie, ambele avându-și originile de pe la începutul secolului al XVI-lea.
Mănăstirea Sucevița este un loc de pelerinaj pentru mulți oameni, care vin aici, în special de sărbători, pentru rugăciune și tradiție, însă el reprezintă și un obiectiv turistic, fiind vizitat de foarte mulți oameni, mai ales pe timpul verii.
Legenda spune că, pentru răscumpărarea a mai multor păcate, o femeie a adus cu carul ei, tras de bivoli timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții. Documentar, mănăstirea este atestată în anul 1582, de pe vremea voievodului Petru Șchiopul.
Monumentul este, în realitate, o ctitorie comună ce a aparținut familiei Movileștilor, cei care au condus Dinastia Movilă. Construit în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit din epoca lui Ștefan cel Mare, având pridvorul închis. Nota aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasate mai târziu pe laturile de Sud și de Nord. Acestea constituie, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Au fost menținute firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele de la turlă. Incinta este un patrulater (100m x 104m) de ziduri ce au o înălțime de 6 metri și cu o grosime de 3 metri. Acestea sunt prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei). Pe teritoriul mănăstirii mai putem găsi și încăperi ce au aparținut vechii case domnești și beciuri, de unde putem deduce activitatea pe care aceștia o aveau în acea perioadă.
Mănăstirea se află în mijlocul drumului județean 17A, între satele Ciumârna și Marginea, iar aceasta este deschisă pentru public în fiecare zi, între orele 07:00 și 21:00.
Date de contact:
Adresă: DN17A 169, Cod: 727510, Sucevița
Nr. tel: 0230 417 110
Surse: ro.wikipedia.ro / crestinortodox.ro