În partea de Vest a Iașilor, în apropierea Miroslavei, se află Mănăstirea Galata. Aceasta este o biserică de maici ce a fost inaugurată la sfârșitul secolului al XVI-lea de către Petru Șchiopul, domn al Moldovei care a domnit de 4 ori, între anii 1574 – 1577, 1577 – 1578, 1578 – 1579 și 1582 – 1591. De-a lungul anilor, au fost adăugate mai multe corpuri cu destinație monahală: corpul de chilii pentru adăpostirea călugărilor, stăreția, trapeza (sală de mese într-o mănăstire) și arhondaricul (corp ce facilitează cazarea oaspeților într-o mănăstire ortodoxă).
Biserica are aspectul unei fortărețe, cu ziduri ce au fost construite începând cu anul 1735. Dar există și alte elemente foarte vechi ce încă veghează asupra mănăstirii, cum ar fi clopotul din curte care datează încă din anul 1579 (are inscripționat pe el 7087(1579) martie 25). Aceasta a servit adesea ca loc de apărare și uneori ca reședință domnească. Între 1617 și 1863, mânăstirea a fost sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, fiind locuită de călugări greci.
Din anul 1923 până în 1950, mănăstirea a fost transformată într-o închisoare militară, aici fiind înființate, totodată, ateliere de cizmărie, fierărie, tâmplărie și olărie, pentru deținuții ei. Iar, în anul 1990, cu binecuvântarea sa, Mitropolitul Daniel a reînființat mănăstirea și a recunoscut valoarea culturală și istorică a acesteia. În ziua de astăzi, biserica are sub tutela sa un atelier de broderie și unul de croitorie, unde sunt create diferite articole de veșminte liturgice.
Din cauza lipsei unei infrastructuri eficace, este destul de dificil să ajungeți la mănăstire folosind transportul în comun. Uneori, acest lucru este enervant chiar și pentru cei nativi din Iași. Nu sunt autobuze sau tramvaie care trec prin apropierea mănăstirii, ci doar pe două străzi din apropiere. Una dintre ele este DN28, unde avem stația autobuzului 30b (Carrefour Era – Bucium), la peste 1 kilometru de destinație. Cealaltă opțiune este de a coborî în stația Șoselei Nicolina, unde funcționează rutele 20 (Tătărași Sud – METRO) și 43C (Carrefour ERA C.U.G. I), distanța de biserică fiind similară față de exemplul precedent.
Date de contact:
Adresă: Str. Mănăstirii, nr. 4, cod 700616, Iaşi
Nr. tel: 0232 224545 // 0742 629194
Surse: galata.mmb.ro / ro.wikipedia.org