Expoziția permanentă „Popas pe Drumul Vinului” din Tohani

Expoziția permanentă a fost inaugurată în anul 2003, unde sunt expuse documentele care demonstrează vechimea satului Tohani, o hartă veche care ilustrează județul Prahova, cum arăta vechiul steag al județului, icoane pe sticlă cu foiță aurită, și multe altele. Aceasta se află în satul Tohani din comuna Gura Vadului, iar localitatea este atestată documentar încă din anul 1610, având o istorie destul de tumultoasă pentru această parte a țării.

Tohani se află la 7 kilometri de oraşul Mizil și la mijlocul distanței dintre Ploiești și Buzău, aflându-se într-o zonă deosebită a Subcarpaților de Curbură, iar satul este cunoscut datorită suprafețelor viticole și a podgoriei ce aparține Dealului Mare.

Expoziția permanentă a fost creată și inaugurată cu ajutorul acțiunilor Consiliului Județean Prahova, într-un efort de a îmbunătăți stadiul economic în care află această parte a României. Astfel, s-a încercat revigorarea economiei prin atragerea de noi turiști pe aceste meleaguri, lucru ce a fost realizat cu succes, într-un mod sau altul. Deși numărul de turiști nu este cel la care s-au așteptat autoritățile, el totuși a crescut considerabil în ultimii ani. Întreaga zonă în care se află satul este absolut superbă, datorită poziționării sale în cadrul Subcarpaților, unde putem găsi dealuri și zone de șes, de unde putem observa atât apusul, cât și răsăritul, peisajele fiind de-a dreptul impresionante.

Indiferent de motivul pe care îl ai să vizitezi această parte a țării, încearcă să vizitezi măcar pentru o perioadă scurtă de timp expoziția permanentă, deoarece nu vei regreta cu siguranță nici un moment. Expoziția este deschisă de Marți până Sâmbătă, între orele 09 și 17, în timp ce Duminică și Luni acesta este închis pentru public. Aceasta se află poziționată în Nordul satului, la intersecția dintre Drumul Comunal DC73A și Drumul Județean DJ100H.

Adresă:                                  DC73A, Cod: 107302, Tohani, jud. Prahova

Surse:                                     ghidulmuzeelor.cimec.ro / www.paradisverde.ro

Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Expoziția permanentă „Popas pe Drumul Vinului” din Tohani

0 proprietati
Ne pare rău, nu s-au găsit unități de cazare după criterile selectate. Alegeți alte criterii de căutare.