Castelul Banffy din Bonțida a fost construit în epoca medievală, prima piatră din temelie fiind pusă în 1437. De-a lungul anilor, acesta a trecut prin multe schimbări și proiecte de renovare, lucru ce l-a propulsat într-unul dintre cele mai unice și, totodată, iconice obiective turistice din România. Din păcate, în ziua de azi, o mare parte din castel nu poate fi vizitat, deoarece se află într-un proces continuu de restaurare.
Atunci când s-a început construcția castelului, undeva la sfârșitul secolului al XV-lea, designul arhitectural folosit a fost cel renascentist. După aceea, undeva la mijlocul secolului al XVIII-lea, mai multe lucrări de restaurare au fost efectuate, dar au fost adăugate elemente din stilul baroc. Un secol mai târziu, au fost adăugate și elemente din stilul neoclasicist și cel romantic, dar și unele neogotice, care pot fi găsite și acum în galeria neogotică de la 1855.
În ultimele două decenii din perioada comunistă, Castelul Banffy din Bonțida a suferit daune extrem de mari, iar cauza era doar una: nepăsarea. Din păcate, până la începutul secolului XXI, castelul încă se afla în paragină. Cu toate acestea, cu ajutorul Ministerului Culturii și a Ministerului Patrimoniului Cultural din Ungaria s-a reușit reabilitarea parțială a castelului. El a fost deschis pentru o scurtă perioadă și poate fi vizitat și în ziua de astăzi, doar că multe secțiuni ale acestuia sunt închise și sunt într-o continuă lucrare de reabilitare, care deja durează de foarte mulți ani.
Din punct de vedere legal, Castelul Banffy aparține contesei Bánffy Katali, descendentă directă a familiei Bánffy de Losonc, care a deținut terenul în cauză încă din 1387. Aceasta l-a concesionat Fundației „Transylvania Trust” pe o durată de 49 de ani, care reabilitează și îmbunătățește castelul de mai bine de 13 ani.
Programul de vizitare al castelului este același în fiecare zi, 7 zile pe săptămână: între 10:00 și 19:00. Castelul Banffy se află în satul Bonțida, care e foarte bine legat de Cluj Napoca. Avem o mulțime de trenuri și autobuze care duc spre această destinație celebră, unde în 2018 a fost gazda festivalului Electric Castle.
Adresă: DJ161, Cod: 407105, Bonțida
Citeste articolul complet despre Castelul Banffy