Cascada Cailor din Munții Rodnei – Maramureș

Lanțul muntos Carpați dispune de o sumedenie de obiective turistice deosebite, dar Cascada Cailor este unul absolut superb, fiind vizitat de un număr mare de turiști în toate perioadele anului. Aceasta se află pe partea Nordică a Munților Rodnei și este formată din apele care formează un circ glaciar. Cascada Cailor are o cădere totală de 100 de metri, formată din trei trepte: 40 de metri, 20 de metri și ce-a de-a 3-a de 40 de metri. Peisajele observate în această zonă vă vor lăsa fără cuvinte, iar, după cum veți afla la sfârșitul articolului, traseul este unul ușor de efectuat.

Zona din care face parte Cascada Cailor este o rezervație naturală a biosferei, protejată prin lege, și se numește Parcul Național Munții Rodnei. Întreaga zonă este de o frumusețe rară, iar ca orice alt obiective turistic din România, numele cascadei este înconjurat de o legendă. Aceasta zice că un urs înfometat a încercat să vâneze caii ce dominau zona sălbatică, iar acesta i-a fugărit până la vârful cascadei. Deoarece animalele nu aveau în direcție să meargă să scape, ele au căzut în prăpastie. Legenda ne zice că ursul s-a ales cu 15 cai, iar localnicii au numit întreaga zonă după acest eveniment. Așadar, regăsim Muntele Cailor, Podul Cailor, Izvorul Cailor și, nu în ultimul rând, Cascada Cailor.

Este foarte ușor să ajungeți la superba cascadă. În primul rând, trebuie să ajungeți în localitatea Borșa. De aici, aveți practic două opțiuni: fie mergeți pe jos pe o potecă marcată, fie alegeți telescaunul. Dacă doriți să mergeți cu telescaunul, atunci e bine de știut că veți ajunge la destinație în doar 15 minute, dar sunt necesare cel puțin 10 persoane pentru ca acesta să funcționeze. Mai mult decât atât, este bine de știut că telescaunul nu funcționează după ora 17:00.

Adresă:                                  Parcul Național Munții Rodnei

Surse:                                     www.travelguideromania.com / Calatoresc.ro

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Cascada Cailor din Munții Rodnei – Maramureș

1 proprietati