Biserica Sfânta Margareta din Mediaș

Mediaș este al 2-lea oraș ca mărime din județul Sibiu și este unul dintre cele mai importante din zonă din punct de vedere istoric, datorită numărului mare de obiective turistice de mare interes ce se află pe meleagurile sale. Conform cercetărilor arheologice, aici au fost găsite dovezi ale unei așezări ce a existat încă din perioada neolitică, iar scrierile istorice ne arată că aici a existat un oraș mare încă de la începutului secolului al XIII-lea.

Biserica Sfânta Margareta este cunoscută, în ziua de azi, în special datorită unui turn înclinat, care încă rezistă la testul timpului, chiar dacă întreaga structură are o vechime de peste 500 de ani, ea fiind inaugurată în anul 1488. Biserica evanghelică, realizată in stilul arhitectural gotic, are mai degrabă înfățișarea unui castel, în special din cauză că este înconjurată de o serie de ziduri de protecție.

Deși clădirea nu a suferit prea mult din cauza popoarelor cuceritoare, aspectul ei a fost schimbat de mai multe ori de-a lungul anilor. De exemplu, în anul 1551 i-au fost adăugat încă trei nivele, ajungând la o înălțime impresionantă pentru acea perioadă, și anume de peste 68 de metri. Aceasta a fost renovată complet de mai multe ori de-a lungul anilor, în principal fiind întregite zidurile și pereții care începeau să se surpe. Istoria acestei biserici este lungă și nu poate fi acoperită într-un astfel de articol, dar că să îți pot da un exemplu, aici a fost reținut celebrul Vlad Țepeș, după ce a avut acel conflict cu regele și baronul Matia Corvin.

Biserica Sfânta Margareta se află în centrul istoric al orașului Mediaș, pe strada Piața Castelului nr. 1, la doar 2 minute de mers pe jos de Parcul Piața Regele Ferdinand I, în partea de Nord.

Date de contact:

Adresă:                                 Piața Castelului 1, Mediaș

Nr. tel:                                    0269 868 137

Coordonate GPS:                  46.165988 // 24.353130

Surse:                                     www.welcometoromania.ro //  www.evkm.ro

Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Biserica Sfânta Margareta din Mediaș

0 proprietati
Ne pare rău, nu s-au găsit unități de cazare după criterile selectate. Alegeți alte criterii de căutare.