La 44 de kilometri distanță de reședința de județ Târgu Mureș, în partea de Sud - Vest a acestuia, se află Luduș, un oraș ce a fost atestat documentar încă din anul 1330, într-un document denumit „Plehanus de Ludas”. El a devenit oraș în mod oficial în anul 1960, iar la ultimul recensământ a fost declarată o populație de peste 15.000 de locuitori, cu peste 85% dintre aceștia fiind români și unguri - 65% și respectiv 24%.
Există două biserici reformate în Luduș, ambele situate în partea de Nord a localității. Cea pe care ne vom concentra, supranumită și „Biserica Reformată Mare” de către localnici, se află în apropiere de Judecătoria Luduș și este, de departe, cea mai impozantă și interesantă clădire din oraș. Turnul acesteia poate fi observat aproape din orice punct al orașului, având o formă piramidală în construcția din vârful ei. Biserica a fost construită undeva la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o perioadă tumultoasă din istoria României, când acest teritoriu – dar și multe altele – a fost ocupat de către Imperiul Austro – Ungar.
Biserica Reformată Mare este un exemplu superb de arhitectură neoclasică, iar ea își exercită funcția și în ziua de astăzi, chiar dacă lăcașul religios este închis din cauza regulilor impuse de către pandemie. Cu toate acestea, cel puțin până acum un an, pe teritoriul ei erau organizate an de an diferite expoziții culturale, festivaluri, dar și concerte, multe dintre ele de muzică de tip clasică.
Deși Ludușul este un oraș destul de mic, el este cuprins de o istorie bogată, iar acest lucru este demonstrat la fiecare pas, datorită clădirilor impresionante care acaparează întregul centru istoric. Orașul este legat de reședința de județ cu ajutorul Drumului Național DN15, iar acesta se prezintă în condiții foarte bune, cel puțin în momentul de față.
Adresă: Strada Republicii 44, Cod: 545200, Luduș, jud. Mureș
Coordonate GPS: 46.48595 / 24.09805
Surse: biserici.org / marosludasireformatusok.blogspot.com/