Biserica Reformată din Orăștie – Hunedoara

În apropierea râului Olt, în inima orașului Orăștie pe teritoriul vechii cetăți, se află Biserica Reformată. Nu se știe cu exactitate când a fost construită clădirea, deoarece biserica actuală a fost ridicată pe niște ruine cauzate de trupele turcești, undeva la sfârșitul secolului al XV-lea. Aceasta a fost construită în secolul al XIII-lea, iar inițial ea a avut rolul de biserică romano-catolică, până în anul 1560 când a devenit Biserica Reformată.

De-a lungul secolelor, biserica a suferit foarte multe restaurări și modificări, mult mai multe decât am putea discuta într-un articol de genul acesta. Ultima restaurare, de exemplu, a avut loc în anul 1936, iar ea a dus la distrugerea tuturor elementelor gotice din arhitectură. Singurele elemente rămase din perioada medievală sunt coloanele exterioare de sprijin. De atunci și până în prezent, autoritățile din România evită să aloce o sumă de bani pentru renovarea bisericii, iar ea, precum multe alte obiective turistice din România, începe să se deterioreze și nu va mai rezista mult la testul timpului.

Totuși, biserica a suferit cel mai mult în anul 1839, când un cutremur a distrus practic mai multe clădiri auxiliare, dar a avariat și structura principală. În momentul de față, biserica este închisă temporar și nu poate fi vizitată. În plus, nu avem nici o dată oficială când aceasta se va redeschide. Probabil ea nu va mai fi deschisă până când nu va fi restaurată, deoarece nu au mai fost efectuate lucrări de acest gen de peste 80 de ani.

Este extrem de ușor să ajungi la Biserica Reformată din Orăștie. Ea se află în centrul vechi al orașului, înconjurată de strada Cetății, pe teritoriul vechii cetăți, în apropierea Muzeului de Etnografie și Artă Populară.

Date de contact:

Adresă:                                  Strada Cetății FN, Cod: 335700, Orăștie, Hunedoara

Nr. tel:                                    0254 241 544

Surse:                                     kirchenburgen.org /  ro.wikipedia.org / orastie.info

Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera

In zona Biserica Reformată din Orăștie – Hunedoara

0 proprietati
Ne pare rău, nu s-au găsit unități de cazare după criterile selectate. Alegeți alte criterii de căutare.