La 34 de kilometri de Sibiu, în partea de Sud a Transilvaniei, se află Miercurea Sibiului, fiind unul dintre orașele ce au fost ocupate de către sași în perioada medievală, și anume undeva la începutul secolului al XII-lea. În ziua de astăzi, orașul deține mai multe obiective turistice mai mult sau mai puțin cunoscute, dar fiecare cu o încărcătură istorică importantă, cum ar fi: Biserica Fortificată (știută ca și „Biserica Evanghelică”, inaugurată la începutul secolului al XIII-lea), Biserica Greco – Catolică (transformată în timp din „Biserica Catolică”, inaugurată în anul 1773), Biserica Ortodoxă „Sfântul Ilie” (inaugurată undeva la începutul secolului al XIX-lea), Stațiunea Balneo Climaterică, și multe altele.
Biserica Fortificată din Miercurea Sibiului a fost construită timp de multe decenii, până la începutul secolului al XIII-lea, ea fiind ridicată inițial de către sași (saxoni). Aceasta se află în interiorul Cetății Țărănești, unde putem găsi, de fapt, un ansamblu de monumente și obiective turistice importante, evitate de multe ori de către turiști, dar și de către localnici. În „Cetatea Țărănească” găsim Biserica Fortificată (Biserica Evanghelică), Incinta Fortificată (unde erau depozitate diferite lucruri, cum ar fi proviziile de pe timpul iernii) și Casa Parohială Evanghelică.
Biserica Evanghelică se află în centrul istoric al orașului Miercurea Sibiului, în partea de Nord a Pieței Centrale, unul dintre cele mai vizitate parcuri de către localnici. De-a lungul anilor, întregul complex a suferit diferite îmbunătățiri, cum ar fi extinderea corului, a drumurile de strajă, dar și de consolidarea a zidurilor. Cele mai mari modificări au fost efectuate la sfârșitul secolului al XVII-lea, dar dacă vorbim de consolidări și renovări, atunci cel mai mare proces de aceste gen a avut loc abia între anii 1995 și 2005, când consiliul local, dar și Comunitatea Sașilor, au reușit să adune îndeajuns de mulți bani pentru un proiect atât de complex.
Intrarea în complex este complet gratuită, dar este posibil ca aceasta să fie închisă datorită regulilor legate de pandemie. Cu toate acestea, nu ezita să încerci să vizitezi complexul medieval, dacă te afli în apropiere de Miercurea Sibiului.
Date de contact:
Adresă: Strada Pompierilor, Miercurea Sibiului
Coordonate GPS: 45.88945 // 23.79601
Surse: amfostacolo.ro // ro.wikipedia.org