Probabil toată lumea a auzit cel puțin o dată de Borsec. Această stațiune descoperită de contele Banffy Denes care, după legendă, a vânat în pădurile apropriate și a fost condus de câțiva ciobani locali la izvoarele minerale ale depresiunii. Perla Carpaților, după cum mai este cunoscută, este situată la o distanță de 26 km de minicipiul Toplița, fiind așezată pe partea nordică a județului Harghita, în centrul Carpaților Orientali, pe partea estică a Munților Gurghiului. Datorită acumulării de apă minerală în masivele calcarelor dolomitice de la Boresec și prezența dioxidului de carbon în aceste ape au fost construite, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, primele băi și vile, au fost amenajate străzile și apare iluminatul public transformând Borsecul într-o stațiune balneară. După ce în anul 1918 ia ființă prima întreprindere balneară, în anul 1937 are loc aici Congresul Internațional de Balneologie, cu reprezentare din foarte multe țări cu tradiții în acest domeniu. Stațiunea Borsec a fost pentru o perioadă lungă cea mai importantă stațiune din Transilvania, oferind băi de soare, de aer și cură de teren pentru tratarea bolilor hepato cronice, de nutriție, a tubului digestiv, a rinichilor și ale căilor urinare, iar în cura externă izvoarele din Borsec sunt indicate în boli ale aparatului cardio-vascular, hipertiroidism și afecțiuni cronice ale aparatului respirator. Începând din anii ”90 stațiunea a pierdut considerabil din rangul de stațiunea naționlă, fiind exclusă din sistemul turistic și balnear de interes republican. În prezent se desfășoară un proiect de investiții pentru revigorarea tursimului. Principalele puncte de actracție ale stațiunii au rămas izvoarele, peșterile, noua pârtie de schi și fabrica de îmbuteliere a apei minerale. Forumurile turistice oferă numeroase legende ale descoperirii stațiunii și oferă o mai largă viziune asupra istoriei unui oraș șters de pe harta turistică. Deși printr-o plimbare în stațiunea Borsec puteți vedea locuri frumoase și puteți vizita izvoarele bine semnalizate din oraș, veți observa, de asemenea, că farmecul boem de demult s-a pierdut undeva în timp și au rămas doar vilele ale căror pereți și geamuri demonstrează indiferența oamenilor de a conserva o frumusețe naturală la care alții doar tânjesc. Turismul a început, totuși, să prindă avânt și a fost construită o nouă bază de tratament și au fost deschise noi unități de cazare în Borsec. Aici se organizează diferite tabere școlare, iar iarna se transformă într-o excelentă stațiune turistică pentru iubitorii de sporturi de iarnă, fiind puse la dispoziția turiștilor trei pârtii de dificultate diferită și sunt organziate frecvent competiții sportive. Una dintre puținele firme care a rezistat presiunii timpului este Romaqua Borsec, care îmbuteliază apa minerală Borsec, dar și ale branduri cunoscute, care este recunoscută la nivel mondial ca fiind Regina Apelor Minerale. foto by: Flickr