Cele mai frumoase obiective turistice ale României sunt cele naturale. Spun acest lucru fără nicio urmă de îndoială. E adevărat că și Casa Poporului este impresionantă. La fel de interesant este și centrul Timișoarei. Dar în mijlocul naturii simți altceva. Te simți mic. Simți că nu ai o putere suficient de mare asupra lucrurilor din jurul tău și că natura, dacă dorește, te poate zdrobi ca pe-un gândac.
Dar mai presus de orice, te simți pătruns de admirație, inspirație și recunoștință la vederea unora dintre cele mai spectaculoase lucrări ale naturii. Astăzi discutăm despre Cheile Bicazului și Munții Apuseni, menționând câteva lucruri despre fiecare în parte, lucruri care sper să vă stârnească dorința de a vizita cândva aceste locuri magice.
Se află în Carpații Orientali, mai exact în centrul Munților Hășmaș. Sunt cunoscute în România deoarece leagă două județe importante din nordul țării: Neamț și Harghita. Cheile au o lungime de 6 kilometri, creând una dintre cele mai frumoase experiențe turistice pe care le poți avea la volan în România. Pereții uriași de stâncă ce se ridică de-o parte și de alta a drumului sunt absolut fantastici.
Turiștii circulă cu mașinile, cu bicicletele sau pe jos în această zonă minunată, pentru a admira cât mai bine peisajele ce-ți taie răsuflarea. Imaginea de mai sus vă dă o idee despre frumusețea zonei. Cheile Bicazului fac parte Parcul Natural Cheile Bicazului. Pe lângă acest traseu de 6 kilometri, Parcul Național mai include și alte obiective turistice senzaționale, dintre care amintim Lacul Roșu, Vârful Suhardu Mic, Poiana Albă etc.
Reprezintă una dintre cele mai importante atracții turistice din Transilvania. La rândul lor, Munții Apuseni au nenumărate zone de interes pentru turiștii din țară și străinătate, care vin aici pentru a vizita peșterile misterioase, lacurile cristaline și pentru a admira peisajele naturale fascinante.
Printre cele mai importante obiective turistice din Munții Apuseni se numără Peștera Scărișoara, Ghețarul de la Vârtop, Cascada Răchițele, Poiana Vărășoaia, Cetățile Ponorului, Peștera Urșilor sau Groapa Ruginoasă.
Nu ezitați să treceți prin aceste zone de fiecare dată când aveți ocazia. Mai mult decât atât, vă încurajez să duceți mai departe vestea frumuseților naturale de care vă veți bucura aici, cu scopul de a promova cât mai mult turismul românesc și mai ales splendorile naturale ale României.