Mănăstirea Golia din Iași

Mănăstirea Golia din Iași reprezintă o îmbinare între stilul baroc, renașterii italiene și cel bizantin. Biserica a fost zidită de logofătul Ioan Golia, înainte de anul 1564, fiind refăcută de domnitorul Vasile Lupu și fiul său, Ștefăniță, între anii 1649 și 1660. Până la construirea catedralei mitropolitane din Iași în anul 1834, Mănăstirea Golia a fost cea mai mare biserică din Moldova.

Biserica, unde a stat și marele scriitor Ion Creangă, a fost distrusă și refăcută de mai multe ori de-a lungul timpului, afectată de către incendii, cel mai important fiind în timpul retragerii oștilor poloneze conduse de Sobieski, în anul 1733. Mai mult decât atât, în anul 1738 a suferit din cauza unui cutremur care a distrus-o aproape în totalitate. 

Pietrele funerare și mormintele prezente în biserică demonstrează importanța pe care aceasta a avut-o în secolele trecute, aici fiind înhumate o parte dintre rămășițele cneazului Potemkin. De asemenea, în acest lăcaș de cult s-au oficiat cununiile domnești ale lui Constantin Duca și Maria Brâncoveanu, în anul 1693, și ale lui Antioh Cantemir cu Catrina, în 1696. 

După ce mănăstirea a fost închisă între anii 1900 - 1947, aceasta a devenit biserică parohială până în 1992, când a fost redeschisă ca mănăstire misionară. În interior, din mobilierul inițial se mai păstrează următoarele: tronurile domnești, un policandru având însemnele lui Vasile Lupu și patru sfeșnice, cu o valoare inestimabilă. Mănăstirea Golia din Iași reprezintă un simbol al orașului, aici fiind găzduit primul sediu al radioului Trinitas, deschis pe 17 Aprilie 1998. Mai mult decât atât, Ion Creangă, împreună cu soția și fiul lor, au locuit în această biserică, între anii 1866 și 1871.

Aceasta se află la marginea centrului vechi al orașului, pe strada Cuza Vodă nr. 51, în apropierea multor obiective turistice din Iași, cum ar fi Primăria Municipiului Iași, Palatul Roznovanu sau a Palatului Culturii. Deși o parte a mănăstirii suferă din cauza unui proiect de renovare, unele obiective turistice din interiorul complexului pot fi vizitate, cum ar fi: Biserica Mănăstirii Golia (se mai oficiază slujbe și în ziua de astăzi), Cișmeaua din turn (reprezintă prima sursă gratuită de apă din Iași), Turnul Goliei (un turn înalt de 29.5 metri de unde putem admira orașul Iași în toată splendoarea sa) și Casa diaconului Ion Creangă. Datorită poziționării sale în mijlocul orașului, este extrem de ușor să ajungeți la Mănăstirea Golia, majoritatea mijloacelor de transport în comun trecând prin această zonă.

Date de contact:

Adresă: Strada Cuza Vodă nr. 51, Cod: 700040, Iași

Nr. tel: 0232 216 693

Surse: dli.ro / golia.ro

Vezi harta
Filtre caret
Buget
Tip cazare
Stele
Facilitati
Facilitati in camera