Cetatea Zanelor - Covasna« inapoi

 

Cetatea zanelor, construita in urma cu aproape doua milenii pe locurile unei civilizatii mai vechi ce dateaza din epoca fierului, este considerata una dintre cele mai mare asezari dacice din Carpatii de Curbura. Dacii prin inteligenta lor au plasat fortul la 930 de metri altitudine pe un deal de unde au vizibilitate perfecta asupra depresiunii Sf. Gheorge, iar ca o alta masura de siguranta dealul este inconjurat de munti facand astfel o asezare perfecta impotriva atacatorilor. 

Istoricii spun ca acesta ar fi locul unde Decebal s-ar fi refugiat atunci cand a fost infrant de catre romani si spera sa gaseasca ramasitele conducatorului in una din ascunzisurile fortului. Cetatea zanelor a fost recent descoperita in totalitate in anul 1998 dupa ce cativa arheologi au aflat de existenta acesteia in anii 1942 dezvelind o mica parte din aceasta pentru a demonstra ca este cu adevarat un fort dacic. In aceasta perioada de aproape 5 decenii a fost lasata de izbeliste, iar multi care doreau sa profite de pe urma acesteia au facut-o ravasind totodata o parte din constructie.  

Cetatea este alcatuita dintr-un platou si 5 terase unde se pot gasi si astazi obiecte ale dacilor cum ar fi uneltele pentru modelarea vaselor, inele si monezi din bronz, cutite, foarfece dar si arme. 

Alte obiective turistice: