4 motive pentru care să vizitezi Clujul în 2017

cluj

Clujul sau „inima Transilvaniei”, cum mai este numit, va rămâne și în 2017 unul dintre cele mai vizitate orașe din țară. Acest lucru se datorează vieții artistice și culturale, arhitecturii și istoriei bogate, precum și evenimentelor și proiectelor inedite care propulsează orașul în rândul celor mai cosmopolite destinații de vacanță din țară. Iată câteva motive pentru care merită să vizitezi orașul Cluj Napoca în 2017, chiar dacă ai mai fost deja.

  1. Descoperi impresionanta istorie a Clujului

Clujul (Klausenburg), alături de Bistrița, Sibiu, Brașov, Sebeș, Mediaș și Sighișoara, face parte din cele 7 cetăți medievale săsești care au dat numele german al Transilvaniei sau „Siebenbürgen” (sau cele „Șapte Cetăți”). Prima utilizare a denumirii apare în anul 1173 şi desemnează așezarea sub numele de Clus (în latină „loc închis între dealuri”). Numele actual de Cluj Napoca este utilizat oficial din anul 1974, Napoca fiind prima denumire a așezării, folosită în epoca romană. Printre obiective istorice cele mai importante se numără: Palatul Banffy, Casa Matei Corvin, Biserica Sf. Mihail, Cetatea Clujului, Bastionul Croitorilor

  1. Iei parte la evenimentele care dau viață Clujului

Fie că vorbim de evenimentele culturale sau de cele artistice, Clujul este plin de viață pe toată perioada anului. Printre cele mai importante se numără TIFF-ul, Comedy Cluj, Transilvania Jazz Festival, Jazz in the Park, Untold, Electric Castle, Toamna Muzicală Clujeană, etc. Unele dintre ele au devenit evenimente de talie internațională, așa că, anul acesta, rezervă-ți din timp vacanța și cazarea. Dacă vii cu mașina personală și vrei să o lași într-un loc sigur, păzit și departe de aglomerația orașului, consultă oferta noastră.

  1. Participi la vânătoarea de fantome din Pădurea Baciu

Poveștile cu fantome și OZN-uri din Pădurea Hoia – Baciu atrag anual mii de turiști pasionați de fenomenele supernaturale, atât din țară, cât și din străinătate. Chiar dacă existența acestora nu a fost confirmată, există foarte multe persoane care au văzut sau au auzit lucruri ciudate în timpul vizitelor lor. Aceste fenomene sunt întărite și de formele ciudate ale copacilor din pădure sau a unor locuri cu energii mai puternice. O plimbare prin această pădure, mai ales pe timp de noapte, se poate transforma într-o adevărată aventură și cu siguranță va fi o experiență unică pentru tine.

  1. Deguști produsele culinare locale

Cu siguranță, cea mai bună „varză a la Cluj” pe care o porți mânca se află la Cluj Napoca. Evident, nu? Aceasta are o istorie de peste 400 de ani, varza fiind nelipsită din alimentația tuturor categoriilor sociale ale Transilvaniei secolului XVI, atât a nobililor, cât și a oamenilor de rând.

Clujul este și un oraș destinat pretențioșilor. Aici vei descoperi o multitudine de activități, obiective turistice sau localuri, în funcție de preferințele tale. Așa că, dacă nu l-ai vizitat până acum, merită să-l descoperi, iar motivele menționate mai sus, sunt doar câteva atuuri ale acestui oraș vibrant și dinamic. Dacă ai fost deja, cu siguranță vei descoperi ceva nou cu fiecare vizită.

Sursa foto: Goodfreephotos

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

3 lucruri pe care trebuie să le ai în vedere când călătorești intern

???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Călătoriile dintr-un oraș în altul, nu sunt greu de făcut, mai ales în prezent, când zborurile interne au luat amploare și ajungi dintr-un capăt în altul al României în mai puțin de o oră. Totuși, este important să ții cont de câteva aspecte la care poate nu te-ai gândit până acum. Iată care sunt acestea:

Numere de urgență

Chiar dacă nu ieși din țară, e important să ai asupra ta numere de urgență, la care să fie contactați cei dragi ție în cazul în care se întâmplă ceva. Păstrează în telefon, dar și pe o foaie de hârtie, detaliile de contact ale unei persoane apropiate. Vei spune că e improbabil să ți se întâmple ceva, însă mai bine să ai acele detalii și să nu fie nevoie să le folosești, decât să nu le ai și să fie nevoie de ele, nu-i așa? Alături de acestea poți păstra și o carte de vizită și un pliant cu adresa hotelului unde ești cazat, în caz că te pierzi pe străzile unui oraș necunoscut.

Drumul e perfect pentru planning

Dacă detaliile majore pentru călătoria ta le-ai planificat din timp, nu ar trebui să-ți faci griji. Presupunând că ai făcut deja rezervarea la acea pensiune 4 stele Cluj, unde te cazezi de fiecare dată când vii în orașul de pe Someș, ți-ai rezervat deja mașina pe care o vei conduce prin oraș și ți-ai stabilit deja întâlnirile de afaceri, e timpul să pregătești și activitățile de timp liber. Până la urmă, nu zice nimeni că trebuie să stai închis în camera de hotel dacă ești într-o călătorie în interes de serviciu. Iar pentru a planifica toate activitățile de timp liber, drumul cu avionul e momentul ideal. Dacă le ai și pe acestea deja planificate, poți face o planificare pentru când te întorci în orașul tău.

Bani cash

În România, încă sunt preferate cumpărăturile cu bani cash. Chiar dacă în marile magazine și restaurante vei putea plăti, fără probleme, cu un card, nu vei putea face asta și cu taximetrul sau cumpărături minore și neprevăzute. Astfel, cel mai bine e să porți cu tine o sumă modică de bani, pe care să o poți folosi în caz de nevoie. Nu uita să păstrezi banii cash separat de locul în care îți păstrezi cardul. Astfel, în  cazul în care îți pierzi portmoneul/cardul sau îți este furat, nu vei avea probleme în a te descurca cu banii.

Tu ce ai în vedere când călătorești intern?

Sursa foto: © Ivan Vander Biesen | Dreamstime.com

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Ce sa faci in Vatra Dornei pe timp de vara

vatra-dornei-(1)

Vatra Dornei se situeaza in judetul Suceava, fiind recunoscuta pentru statiunea balneara si sporturile de iarna. Desigur, pentru iubitorii de natura, ea inseamna mult mai mult de atat: aici iti poti bea cafeaua admirand muntii ce strapung cerul, iti iei rucsacul in spate si te transformi in explorator montan, iti incanti papilele gustative cu preparate culinare traditionale gatite cu mare grija, inveti sa te cufunzi in liniste pentru un somn adanc, odihnitor, iti astamperi setea de cunoastere explorand muzeele din zona si totodata, inveti sa te bucuri de acele lucruri mici, precum un foc de tabara sau rasaritul de soare.

Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)

Cluj–Napoca, destinație în vacanța de vară

cluj la apus

În anotimpul când toată lumea migrează spre mare, iar restul preferă să meargă spre munte, un număr foarte mare de tineri aleg ca destinație de vacanță orașul din inima Transilvaniei – Cluj-Napoca. De ce tineri? Pentru că în fosta capitală europeană a tineretului sunt organizate vara câteva festivaluri majore din țara noastră. Iar aceste festivaluri sunt adresate amatorilor de muzică electronică (EDM), un gen muzical preferat de tinerii din zilele noastre. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Opțiuni de transport în Sibiu

sibiu

Fosta Capitală Culturală Europeană este unul dintre cele mai frumoase orașe din țara noastră. Sibiul are multe de arătat celor care vin să-l viziteze, așa că un city break spre această destinație nu poate fi considerat timp pierdut. În cazul în care vrei să vizitezi Sibiul, iată care sunt opțiunile de transport pe care le poți avea la dispoziție. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Despre cazarea în Cluj-Napoca

Cluj-Napoca-1

Dacă ai treabă la Cluj sau alegi să mergi într-un citybreak acolo este foarte important să ai detaliile stabilite anterior. Și pentru că Clujul este un oraș care oferă posibilități de cazare pentru toate buzunarele, trebuie să știi exact ce buget ai și ce cauți. Asta înseamnă să te gândești la tot ce ține de cazare, transport și o idee despre cum ți se vor desfășura activitățile pe parcursul șederii. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

O zi la Sighișoara

sighisoara

Fiind singura cetate medievală care încă este locuită, Sighișoara se află pe lista orașelor din România ce merită văzute măcar o dată în viață. Când ai o zi de relaxare, fă o călătorie până acolo și lasă-te influențat de aerul medieval al cetății. Iată ce poți vedea într-o zi la Sighișoara.

Cetatea medievală este înconjurată de un zid cafe în trecut avea rol de apărare. Zidul avea 14 turnuri de apărare, din care s-au păstrat doar 9 în zilele noastre. Turnul cu ceas este cel mai masiv dintre acestea, măsurând 64 m înălțime. Rolul său era să protejeze poarta principală a cetății, iar acum găzduiește Muzeul de Istorie din Sighișoara. În turn există 7 statui din lemn, personajele cărora sunt zei păgâni ce reprezintă zilele săptămânii: Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn si Soarele. Turnul cu ceas este vizibil din toate punctele cetății. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

O zi în Sibiu

sibiu

Ai fost vreodată la Sibiu? Dacă nu ai vizitat încă fosta capitală culturală europeană, este timpul să o faci. De altfel, iată ce poți vizita dacă poposești o zi la Sibiu.

Începe să te bucuri de frumusețile Sibiului, în centrul vechi al acestuia, și vizitează Piața Mare. Desemnată ca monument arhitectural de către UNESCO, Piața Mare din Sibiu este locul unde, în trecut, se organizau adunări cetățenești, târguri sau execuții. Defapt, aici a fost decapitat în 1703 Johann Sachs von Harteneck, comite al sașilor pe acea vreme. Astăzi, în schimb, Piața Mare din Sibiu este unul dintre cele mai turistice obiective din oraș. În această piață poți vedea casele cu ochiuri, dar și cele mai frumoase clădiri din oraș precum Palatul Brukenthal, Biserica parohială romano-catolică, Casa Moringer (cunoscută și drept Casa Albastră) sau Turnul Sfatului. Ultimul monument oferă o panoramă superbă a orașului și, pe lângă asta, face trecerea între Piața Mare și Piața Mică, printr-un gang. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Amenzi pentru portalurile de turism care oferă reclamă unităților de cazare neclasificate

portaluri_turism

Conform secretarului de stat din Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism George Brezoi, citat de Mediafax, în țara noastră există câteva mii de unități de cazare neclasificate, care își desfășoară activitatea la negru. Cele mai multe dintre ele se află în zone rurale, unde inspecțiile nu sunt foarte frecvente.  Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Prețurile de cazare vor scădea cu 10% în 2015

hoteluri_preturi_reduse

Piața hotelieră din România se pregătește de o mică sărbătoare începând cu anul următor, când hotelierii vor reduce prețurile cu circa 10%, ca urmare a scăderii TVA-ului de la 24% la 9%. Această scădere a TVA-ului vine ca urmare a unei înțelegeri dintre Guvern, FMI și Comisia Europeană. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1 2 3 8