Turismul la negru in Romania

Rasarit-la-mare-Costinesti-1

Intrată în patrimoniul mondial al UNESCO din 1991; ca suprafață, a treia deltă din Europa, ca importanță, una dintre cele mai frumoase zone ale României, dacă nu cea mai frumoasă; Delta Dunării atrage anual circa 100.000 de turiști, conform consultanților în turism, citaţi de revista Business Magazin

Dintre aceștia, două treimi sunt reprezentați de turismul la negru, conform unui raport al

Prefecturii Tulcea. În contextul crizei economice, din ce în ce mai puține hoteluri și pensiuni își declară numărul real de vizitatori și din ce în ce mai multe persoane își oferă propria locuință pentru cazare, la un preț mai mic față de cel de pe piață, turiștilor doritori.

Dacă ne întoarcem la Delta Dunării, peisajele de vis și fauna diversifcată fac din această zonă un mic paradis, care, din păcate, nu este tocmai la îndemână pentru turistul de rând. Transportul e greoi, pentru cine vine de la o distanță mai mare și nu dispune de autoturism. Cu trenul, dacă pleci din zona Ardealului, poți să faci și 18 ore până la Tulcea, de unde iei vaporașul pentru a ajunge la destinație. Cazarea la un preț acceptabil la căsuțe, devine mai scumpă la hotel, de aceea, mulți apelează la localnici. Pentru un preț modic, ai acoperiș deasupra capului, mâncare la discreție și apă caldă. La toate astea se mai adaugă sărăcia lucie în care trăiesc majoritatea locuitorilor din Deltă. Jumatate din populație nu are un loc de muncă, sursa de venit reprezentând-o alocația copilului sau pensia bunicului. Și, așa, turismul la negru devine singura sursă de supraviețuire pentru mii de oameni care beau apă din Dunăre și vânează lebede pentru a supraviețui.

De la Deltă până pe Valea Prahovei e un drum destul de lung. Castelul Peleș, Casa Memorială George Enescu, Mânăstirea Sinaia, Cascada Urlătoare sunt câteva dintre principalele atracții ale zonei. Aici localnicii au prins simțul afacerii, negociază la sânge prețul unei nopți de cazare la negru. În majoritatea cazurilor nu mai e vorba de supraviețuire, e vorba de a stoarce cât mai mult din orice. Nu există o strategie, nu contează impresia făcută, nu contează dacă turistul mai revine la anul sau nu, banul face diferența. Silit de împrejurări, de prețuri mult prea mari în raport cu calitatea oferită, strângi din dinți și revii la anul în același loc: E rău, dar măcar știu la ce să mă aștept.

De pe Valea Prahovei, următoarea oprire e pe Litoralul Mării Negre. Hoteluri în paragină alături de hoteluri de cinci stele, plajă murdară și gălăgie. Femei frumoase, mașini de lux, oameni vai de ei care vând la marginea drumului porumb fiert și suveniruri kitchoase. Tinerii și familiștii sunt asaltați din gară de localnici care oferă cu zâmbetul pe buze camere pentru toate gusturile și toate buzunarele, toate la negru. Riscurile sunt mari, camera cu două paturi, aerisire și vedere la mare e de fapt o încăpere minusculă, cu o gaură în tavan și la 3 km de mare. Cu toate astea, hotelul de trei stele rămas așa de pe vremea comunismului e o variantă mai puțin îmbietoare. Pentru cel de cinci stele, vor avea bani turistul străin și șmecherașul de la colțul blocului. Omul care a muncit și are un ban în buzunar, preferă stațiuni din străinătate.

Articol complet pe Calatoresc.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)