Sfaturi pentru cei românii care se întorc în țară

???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Un număr mare dintre românii care sunt plecați în străinătate s-au stabilit în Italia, de unde se întorc, în fiecare concediu, pentru a petrece câteva zile acasă, alături de membrii familiei rămași în țară. De cele mai multe ori, aceștia aleg să vină înapoi în țară cu avionul, fiindcă acest mijloc de transport este cel mai rapid și nici nu este extrem de costisitor. Dacă și tu te numeri printre românii care se întorc din Italia, iată câteva sfaturi pentru a-ți eficientiza concediul în țară.

Cumpără biletele de avion din timp

Primul lucru pe care te sfătuiesc să îl faci este să cumperi biletele de avion cu mult timp înainte ca tu să pornești la drum. Ține în vedere faptul că biletele de avion sunt cele mai ieftine cu aproximativ două luni înainte de cursă. Astfel, vei reuși să economisești câțiva bănuți, pe care să îi folosești în alte scopuri. Totodată, încearcă să alegi zborul care aterizează pe cel mai convenabil aeroport. Spre exemplu, dacă ești din județul Bistrița Năsăud, poți opta pentru aeroportul din Cluj Napoca sau cel din Târgu Mureș, în funcție de locația din care pleci.

Închiriază o mașină

În majoritatea cazurilor, românii nu aterizează direct în orașul destinație. Astfel, dacă e să continuăm exemplul de mai sus, în cazul în care aterizezi pe aeroportul din Cluj și tu trebuie să ajungi în Bistrița, va trebui să găsești o metodă de a călători între cele două orașe. Cea mai bună soluție este să închiriezi o mașină. Asta dacă ai permis de conducere, bineînțeles. Astfel, poți duce cu tine toate bagajele, fără să te gândești prea mult la ele. Același lucru se aplică dacă te întorci în țară cu mai multe persoane. Caută o companie care oferă mașini de închiriat Cluj pentru românii din Italia și poți chiar economisi bani față de alte companii de rent a car.

Fă un plan

Nu în ultimul rând, fă-ți un plan care să te ajute să stabilești prioritățile tale în acest concediu. Începe prin a planifica deplasarea spre destinație. Gândește-te nu doar dacă ai nevoie de o mașină închiriată, ci și de o noapte de cazare în Cluj, în cazul în care ești prea obosit să conduci. Apoi, gândește-te la cele mai importante 3 lucruri pe care vrei să le faci în acest concediu. Astfel, vei avea în vedere aceste lucruri, încercând să le pui în prim plan față de alte activități pe care le-ai putea avea acasă.

Sursa foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

3 criterii de care să ții cont când alegi mașina de închiriat

masina de inchiriat

Atunci când ai nevoie să închiriezi o mașină, trebuie să iei în considerare câțiva factori care să te ajute să decizi care este cea mai bună mașină pentru nevoile tale. Asta pentru că ar fi absurd să închiriezi o decapotabilă dacă mergi undeva unde plouă des sau să închiriezi un SUV dacă nu ai mai mulți pasageri în mașină. În cele ce urmează, te invit să discutăm împreună despre 3 criterii de care trebuie să ții cont atunci când alegi ce mașină vei închiria.

Buget

În mod evident, primul lucru de care trebuie să ții cont este bugetul pe care îl aloci acestui scop. În funcție de buget vei stabili nu doar tipul de mașină pe care vrei să îl alegi, ci și compania cu care vrei să lucrezi. Astfel, vei opta pentru o firmă de închirieri auto mai economicoasă dacă nu ai un buget mare sau una mai cunoscută dacă bugetul tău e ceva mai mare.

Utilitate

După ce ai ales compania și ți-ai stabilit un plafon maxim de buget pentru închirierea mașinii, e timpul să te gândești la utilitatea acesteia. Răspunde la următoarele întrebări:

  • Care este motivul pentru care închiriezi o mașină?
  • Unde mergi? Ce fel de drumuri sunt acolo?
  • Câte persoane vor fi în mașină?
  • Câte bagaje veți avea?
  • Cât timp închiriezi mașina?

Răspunsurile acestor întrebări te vor ajuta să stabilești nevoile pe care le ai de la autoturismul pe care îl închiriezi și să alegi corespunzător. Aici vei stabili că, dacă vei călători cu familia sau mai mulți prieteni, vei avea nevoie de o mașină mai încăpătoare. Același lucru și dacă ai multe bagaje. Dacă vei merge pe drumuri mai rele, s-ar putea să ai nevoie de un Jeep, iar dacă ești într-o călătorie de afaceri în oraș, o mașină de lux poate fi ceea ce cauți.

Servicii adiționale

Nu în ultimul rând, e nevoie să te gândești dacă ai nevoie de servicii adiționale atunci când închiriezi, pentru că acestea pot afecta și bugetul pe care îl aloci. Astfel, dacă ai un copil mic, s-ar putea să ai nevoie și de un scaun auto pentru acesta sau dacă ești pentru prima dată în acea destinație, s-ar putea să ai nevoie de un GPS. Serviciile adiționale diferă de la caz la caz, așa că îți recomand să te gândești bine la ce anume ai nevoie, ca să nu plătești extra pentru câteva servicii pe care nu le vei folosi.

Sursa foto: © Mystock88photo | Dreamstime.com

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Cele mai importante aspecte ale unei călătorii de afaceri

om de afaceri in masina

O călătorie de afaceri poate pune multă presiune pe tine pentru că vrei ca totul să iasă bine și să te întorci la firmă cu contractul semnat sau problema rezolvată. De aceea, este important să ții cont de câteva aspecte primordiale atunci când îți organizezi călătoria. Astfel, vei avea cel puțin o problemă în minus de rezolvat. Iată care sunt acestea și ce trebuie să faci în privința lor: Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Opțiuni de transport din Cluj-Napoca

??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Barcelona este unul dintre cele mai turistice orașe din Spania, motiv pentru care există o mulțime de zboruri către acesta. Totodată, în acest oraș și în împrejurimile sale s-au așezat o mulțime de români care și-au stabilit domiciliul în Spania. Vara, mulți dintre acești români aleg să vină acasă, în vacanță, majoritatea aterizând pe aeroportul din Cluj-Napoca. De aici, însă, e nevie ca fiecare dintre ei să își găsească un mijloc de transport spre localitatea de baștină. Dacă te afli și tu în această situație, sau pur și simplu te întorci dintr-o vacanță din Spania, iată care sunt opțiunile de transport: Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Câteva lucruri pe care trebuie să le cunoști înainte să călătorești

turisti cu harta

Călătoriile pot fi stresante dacă nu sunt plănuite așa cum trebuie. Din acest motiv, este important să te asiguri că ai câteva aspecte stabilite înainte să pleci efectiv în deplasare. Indiferent dacă mergi în vacanță sau în interes de serviciu trebuie să ai în vedere unde stai, cum te deplasezi și câți bani ești dispus să cheltuiești. În cele ce urmează, vom lua fiecare aspect în parte și vom descoperi ce anume trebuie să stabilești din timp pentru fiecare dintre acestea. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Când alegi o pensiune de 3 stele?

Alegerea locului unde te cazezi este una dintre cele mai importante atunci când planifici o călătorie. În funcție de preferințele tale în ceea ce privește confortul vei alege o unitate de cazare sau alta. Totuși există câteva linii de ghidaj comune când vine vorba de alesul unității de cazare la care vei sta pe timpul șederii tale. Iată câteva dintre acestea: Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Informarea online înainte de a călători

informeaza-te_online

Plecarea într-o călătorie, fie în țară, fie în străinătate, trebuie întotdeauna bine documentată. Ca turist, informarea corectă despre unitatea de cazare, stațiunea, zona, regiunea și țara în care urmează să călătorești este obligatorie. În acest fel poți să eviți eventualele neplăceri, să știi cum să te pregătești mai bine pentru excursie și ce rută este mai bună pentru a ajunge rapid și în siguranță la destinație.  Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)