Sfaturi pentru cei românii care se întorc în țară

???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Un număr mare dintre românii care sunt plecați în străinătate s-au stabilit în Italia, de unde se întorc, în fiecare concediu, pentru a petrece câteva zile acasă, alături de membrii familiei rămași în țară. De cele mai multe ori, aceștia aleg să vină înapoi în țară cu avionul, fiindcă acest mijloc de transport este cel mai rapid și nici nu este extrem de costisitor. Dacă și tu te numeri printre românii care se întorc din Italia, iată câteva sfaturi pentru a-ți eficientiza concediul în țară.

Cumpără biletele de avion din timp

Primul lucru pe care te sfătuiesc să îl faci este să cumperi biletele de avion cu mult timp înainte ca tu să pornești la drum. Ține în vedere faptul că biletele de avion sunt cele mai ieftine cu aproximativ două luni înainte de cursă. Astfel, vei reuși să economisești câțiva bănuți, pe care să îi folosești în alte scopuri. Totodată, încearcă să alegi zborul care aterizează pe cel mai convenabil aeroport. Spre exemplu, dacă ești din județul Bistrița Năsăud, poți opta pentru aeroportul din Cluj Napoca sau cel din Târgu Mureș, în funcție de locația din care pleci.

Închiriază o mașină

În majoritatea cazurilor, românii nu aterizează direct în orașul destinație. Astfel, dacă e să continuăm exemplul de mai sus, în cazul în care aterizezi pe aeroportul din Cluj și tu trebuie să ajungi în Bistrița, va trebui să găsești o metodă de a călători între cele două orașe. Cea mai bună soluție este să închiriezi o mașină. Asta dacă ai permis de conducere, bineînțeles. Astfel, poți duce cu tine toate bagajele, fără să te gândești prea mult la ele. Același lucru se aplică dacă te întorci în țară cu mai multe persoane. Caută o companie care oferă mașini de închiriat Cluj pentru românii din Italia și poți chiar economisi bani față de alte companii de rent a car.

Fă un plan

Nu în ultimul rând, fă-ți un plan care să te ajute să stabilești prioritățile tale în acest concediu. Începe prin a planifica deplasarea spre destinație. Gândește-te nu doar dacă ai nevoie de o mașină închiriată, ci și de o noapte de cazare în Cluj, în cazul în care ești prea obosit să conduci. Apoi, gândește-te la cele mai importante 3 lucruri pe care vrei să le faci în acest concediu. Astfel, vei avea în vedere aceste lucruri, încercând să le pui în prim plan față de alte activități pe care le-ai putea avea acasă.

Sursa foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Cele mai bune opțiuni de transport din Germania

calatorie cu masina

Germania este doar una dintre țările spre care românii au emigrat în speranța unei vieți mai bune. Chiar dacă au găsit sau nu ce căutau, majoritatea dintre aceștia decid să se întoarcă în țară în timpul verii, cel puțin pentru câteva zile. Cum fac asta și de ce aleg aceste opțiuni poți descoperi continuând să citești acest articol. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Concediul cu transportul în comun vs. cu mașina

calatoria cu autocarul

Fiind vară, mulți români care muncesc în țări străine, precum Franța, aleg să își petreacă concediul revenind în țară. Desigur, aceștia vin din toate colțurile României astfel că este deosebit de greu să existe un mijloc de transport care să îi mulțumească pe toți. De aceea, unii dintre ei aleg să călătorească cu mașina personală, alții cu avionul și alții încă preferă un drum lung cu autocarul. Fiecare dintre aceste mijloace de transport pot fi o opțiune bună, însă dacă și tu plănuiești să te întorci în țară pentru a-ți petrece concediul, trebuie să descoperi care este opțiunea ideală pentru tine. În cele ce urmează, voi încerca să îți dezvălui situația în care este ideal să alegi unul dintre cele trei medii de transport. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Planificarea unui concediu în România

Se apropie perioada concediilor, iar asta înseamnă că românii plecați în străinătate la muncă se întorc în țară pentru a-și revedea familia și prietenii. Dacă nu faci parte din categoria menționată anterior, cu siguranță cunoști pe cineva care s-a stabilit într-o țară străină, ca de exemplu în Spania și care urmează să se întoarcă în țară pentru câteva zile. Iată câteva sfaturi utile pentru planificarea unui concediu în România, pentru românii stabiliți în afara granițelor țării. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Romania este o atractie turistica pentru destinatiile izolate

dormit-in-fan

Romania are potential sa atraga turisti tineri, din generatia Y (persoane nascute intre 1981 si 2.000), pentru care lipsa infrastructurii nu este un impediment, ci o atractie, potrivit companiei de audit financiar EY. Si asta pentru ca tinerii sunt mult mai interesati sa descopere zone izolate ca cele din Romania.

Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Beneficiile unei vacanțe pe malul mării

beneficii_apa_marii

Trebuie să recunoști că una dintre cele mai dorite experiențe de vacanță se află pe malul mării. Chiar dacă ai avut o experiență la munte, de exemplu, care ți-a plăcut mai mult decât experiența de la mare, nu-i așa că atunci când te gândești la vacanța de vară primul lucru care-ți vine în minte este plaja? Și nouă la fel.  Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Lucruri de care trebuie să ai grijă înainte să pleci în vacanță

calatorie

Apropierea verii aduce în mintea fiecăruia dintre noi amintirea concediilor, căldura soarelui și zilele de relaxare din vacanță. Planurile încep să se formeze, discuțiile despre destinația de vacanță se țin din ce în ce mai des și banii încep să fie economisiți pentru perioada verii. Evident, până la plecarea propriu-zisă mai este destul de mult timp, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te pregătești cum se cuvine dinainte. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Amenzi pentru portalurile de turism care oferă reclamă unităților de cazare neclasificate

portaluri_turism

Conform secretarului de stat din Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism George Brezoi, citat de Mediafax, în țara noastră există câteva mii de unități de cazare neclasificate, care își desfășoară activitatea la negru. Cele mai multe dintre ele se află în zone rurale, unde inspecțiile nu sunt foarte frecvente.  Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Prețurile de cazare vor scădea cu 10% în 2015

hoteluri_preturi_reduse

Piața hotelieră din România se pregătește de o mică sărbătoare începând cu anul următor, când hotelierii vor reduce prețurile cu circa 10%, ca urmare a scăderii TVA-ului de la 24% la 9%. Această scădere a TVA-ului vine ca urmare a unei înțelegeri dintre Guvern, FMI și Comisia Europeană. Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Crestere cu 6,5% in primele 10 luni la sosirile in unitati turistice din Romania

cazare

Sosirile si innoptarile in structurile turistice au crescut in primele zece luni, fata de aceeasi perioada a anului trecut, cu 6,5%, respectiv 5,4%, a anuntat marti Institutul National de Statistica (INS). Continue reading

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1 2 3