Home » Sfaturi si Recomandari » Cele mai bune opțiuni de transport din Germania

Cele mai bune opțiuni de transport din Germania

calatorie cu masina

Germania este doar una dintre țările spre care românii au emigrat în speranța unei vieți mai bune. Chiar dacă au găsit sau nu ce căutau, majoritatea dintre aceștia decid să se întoarcă în țară în timpul verii, cel puțin pentru câteva zile. Cum fac asta și de ce aleg aceste opțiuni poți descoperi continuând să citești acest articol.

Cu mașina personală

Unii dintre aceștia aleg să vină în România cu mașina personală. Acest lucru implică o călătorie lungă de mai bine de 24 de ore, care poate fi obositoare, în special dacă există un singur șofer sau dacă nu sunt făcute suficiente opriri pe drum. Pe de altă parte, o astfel de călătorie este și una destul de costisitoare, datorită cantității de combustibil necesar pentru a străbate cei aproximativ 1500 km distanță. În plus, dacă e nevoie să se cazeze peste noapte undeva, poate ridica și mai mult costul deplasării. Această variantă este, însă, optimă atunci când în mașină există mai mulți pasageri care împart costurile sau când există un volum mare de bagaje.

Cu avionul

Cea mai rapidă metodă de transport este și cea mai folosită de mulți dintre aceștia. Distanța mare este parcursă cu avionul în aproximativ 2 ore, ceea ce e optim în cazul în care nu ai foarte multe zile de concediu la dispoziție. Biletele de avion pot fi destul de costisitoare, însă prețul lor scade considerabil atunci când sunt cumpărate din timp. Pentru românii din Germania care aleg această variantă și aterizează pe un aeroport care nu este destinația lor finală, o opțiune grozavă este închiriatul unei mașini.

Cu Autocarul

O a treia metodă de transport care este foarte utilizată este deplasarea cu autocarul. Aceasta poate fi și ea una obositoare, având în vedere timpul prelungit pe care îl presupune și poziția inconfortabilă în care oamenii sunt nevoiți să stea pentru o asemenea perioadă de timp. În schimb, prețul călătoriei poate fi mai mic decât atunci când călătorești cu avionul, iar destinația finală ar putea fi mai aproape.

În funcție de nevoile tale și de bugetul pe care îl ai la dispoziție, îți recomand să alegi metoda de transport pe care o consideri cea mai bună. Ține minte însă, că unele opțiuni care par mai avantajoase inițial se pot dovedi mai puțin avantajoase în cele din urmă, așa că alege cu grijă.

Sursa foto: © Maksim Toome | Dreamstime.com

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)